La Inspectoratul Școlar

Bugetul de cheltuieli este mai sărăcăcios ca anul trecut

 

Bugetul alocat de minister strict pentru cheltuielile Inspectoratului Școlar Suceava este sub nivelul celui de anul trecut, atât cel pentru salarii, cheltuieli materiale, dar și pentru alte capitole. Șeful instituției, Petru Carcalete, ne-a declarat ieri că nu ajung banii pentru salariile care se calculează la nivelul lunii octombrie 2010, la care se adaugă 15% și se înmulțește cu 12, dar că va solicita un rectificativ care să rezolve situația. Buget insuficient există la cheltuieli materiale și la capitolul „asistență socială”, la acesta din urmă fiind la jumătate față de necesar, spun reprezentanții IȘJ. Bugete mai mici au anul acesta și școlile județului, în condițiile finanțării pe elev, având în vedere că valoarea care se acordă pe fiecare elev e mai mică decât anul trecut, spune directorul Colegiului Economic, Corneliu Romașcu. „Valoarea e prea mică, astfel că nu poate acoperi cheltuielile de personal, dacă mergem conform hotărârilor judecătorești pe care suntem obligați să le punem în aplicare. Banii pentru plata salariilor ne ajung doar până în august”. Directorul Romașcu a mai precizat că „situația e la fel de drastică la cheltuieli materiale”, unde banii „abia ajung” cu condiția să nu apară scumpiri la gaze sau energie electrică. „Nu știu cum ne vom descurca la materiale pentru curățenie, la materiale de birotică, pentru imprimante și calculatoare”. O situație bugetară austeră anul acesta se resimte în multe alte școli ale județului, mai ales în cele care au cadre didactice cu grad I și vechime mare, care necesită cheltuieli salariale mari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: