Înfrângere fără drept de apel în fața liderului

> În cadrul etapei a doua a returului Seriei A a campionatului național, LPS Iași – LPS Suceava 39-23 (23-9)
 

În cadrul etapei a II-a a returului Seriei A a campionatului național de handbal feminin pentru juniori I formația LPS Suceava a evoluat pe terenul liderului la zi LPS Iași. Tinerele handbaliste pregătite de profesorul Dorel Țugurlan au fost depășite în prima repriză, în care au reușit să marcheze doar 8 goluri, față de cele 23 ale gazdelor. Repriza secundă a consemnat o oarecare revenire a grupării oaspete, însă scorul final a fost 39-23 în favoarea ieșencelor. „Nu a fost nimic de făcut în fața echipei din Iași, care nu a pierdut niciun meci în acest sezon competițional. Diferența de scor poate fi considerată exagerată, însă în condițiile în care din formația noastră a lipsit cea mai bună jucătoare, Roxana Ene, nu s-a putut face mai mult. Noi ne luptăm pentru ocuparea locului III în clasament, care permite participarea la turneul semifinal, și suntem la diferență de cinci puncte de LPS Roman, în condițiile în care avem un meci mai puțin disputat. Vrem să ne concentrăm pe întâlnirea de sâmbătă, 29 ianuarie, când la Suceava va veni LPS Piatra Neamț, pentru că o victorie cu ocupanta locului secund în clasament ar fi extrem de importantă pentru noi”, a declarat antrenorul echipei de handbal feminin junioare I a LPS Suceava, Dorel Țugurlan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: