Ne plac reducerile ?

Firește, celor reduși din scheme, celor rămași pe drumuri, celor cu lefurile mereu reduse din diverse motive (inclusiv slaba lor eficiență), celor cu buzunare din ce în ce mai subțiri nu le plac, n-au cum să le placă. Nu le plac, spun ei, nici cei care trebuie să le opereze, cu explicația practică mereu că astfel salvează ce e de salvat (sau economisesc ce e de economisit), renunțând carevasăzică la ce nu mai e necesar. Dar reducerile de la 15 ianuarie (încolo) ne plac? În principiu, de ce să nu ne placă; ori de ce să nu le placă, dacă ne gândim mai ales la redușii de mai sus.

 

Au și ei ocazia de a se gândi măcar că își pot cumpăra astfel oarece din ceea ce alții, nu foarte mulți, își pot cumpăra oricând și cu oricât. O plimbare (hai să zicem că în scop general documentar) într-o mare aglomerare comercială a urbei, la o zi după startul oficial al reducerilor de iarnă, mi-a sugerat imaginea unei imense expoziții nevernisate: curiozitate reținută, așteptare, amânare… Pe ici pe colo, am dat și peste reduceri de 70%, la produse care par a fi ajuns abia acum la un preț în relație cu cantitatea și calitatea; sau, dacă le ai pe acestea ca reper, produse care încă ar mai putea fi reduse. Ca și peste reduceri de 25%, la mărfuri care și reduse tot de lux rămân pentru cei mai mulți, deși nu se comercializează în magazine de lux, adică din acelea pe care amărășteanul să le ocolească din start, ca să nu-și facă sânge rău. Dar mai sunt încă mai mult de 40 de zile în care orice schimbare a realității este posibilă: de la modificările de preț ale comercianților, până la modificările de atitudine ale clienților. Căci pare clar: de formă sau pe bune, reducerile din magazine sunt singurele acceptabile.