Fălticeni

„Și noi îl iubim pe Eminescu”

 

Prima întâlnire lunară din an a senioarelor fălticenene a avut loc, joi, la Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu” din Fălticeni, sub semnul “Luceafărului poeziei românești” și cu tema “Și noi îl iubim pe Eminescu”. Alături de cele 30 de senioare, a fost prezent și primarul municipiului Fălticeni, ing. Vasile Tofan, cel care a răspuns de fiecare dată „prezent” invitației distinselor doamne. În deschidere, un grup de elevi de la Școala “Nicolae Stoleriu” Baia, coordonat de prof. Mirabela Apopei, a interpretat melodii pe versuri de Mihai Eminescu. Poetul Alexa Pașcu a pregătit un pseudointerviu “De vorbă cu Mihai Eminescu despre societatea românească azi”, cadrele didactice pensionare Sorana Dorneanu, Mioara Gafencu, Zenovia Stafie au recitat din lirica eminesciană, au citit din cugetările poetului sau au readus în memorie biografia. Prof. Iuliana Lupu a vorbit celor prezenți despre “Eminescu și fizica”, atmosfera fiind întreținută cu cântece pe versuri eminesciene, în interpretarea prof. Catinca Dăscălescu. În holul bibliotecii a fost organizată o expoziție de opere semnate de Mihai Eminescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: