5 milioane de euro, rămase de cheltuit în cadrul Programului ISPA

În cadrul Programului ISPA aplicat în municipiul Suceava mai sunt de cheltuit fonduri europene nerambursabile de 5 milioane de euro. Cel puțin așa spune edilul-șef Ion Lungu, care precizează că, în ceea ce privește municipalitatea, partea de coparticipare neeligibilă este de circa 3 milioane de lei.
 

„La ISPA mai sunt de achitat aproximativ 5 milioane de lei, bani europeni. Partea noastră de participare este de circa 30 de miliarde de lei vechi. Vom vedea ce vom mai consuma din aceste din urmă fonduri, pentru asistență și alte cheltuieli eligibile, câte vor mai fi până la sfârșitul proiectului”, declară primarul Lungu. La finele lui 2010, intervențiile la reabilitarea rețelelor de apă și a celor de canalizare, precum și la modernizarea stației de tratare epurare erau făcute, în medie, în proporție de 95%. Cu toate că respectivelor lucrări trebuia să li se pună capăt la 31 decembrie a anului abia încheiat, conducerea administrației locale a cerut o prelungire a execuției până la jumătatea anului în curs. Intervalul respectiv va fi folosit, majoritar, pentru efectuarea probelor, în ciuda întârzierii cu pricina municipiul Suceava fiind declarat, totuși, exemplu-pilot de aplicare a Programului ISPA la nivel național. La componenta de canalizare, atribuită Pfeiffer, execuția este la 98%, iar la cea de apă, din competența TMUCB, a ajuns la 95%. La stația de tratare-epurare, echipamentele necesare sunt procurate în cea mai mare parte, până la finele lui 2010 atingându-se nivelul de 90% din lucrările contractate. Reamintim că intervențiile din Programul ISPA au demarat în 2008 și urma să ajungă la linia de finiș la data de 31 decembrie 2010. În urma licitațiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB și ERG Termrom București, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la rețeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea stației de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistență tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa și are valoarea de 3,16 milioane euro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI