Un pas. Mai urmează 150

Un dascăl vechi (de română) și vechi prieten al redacției m-a sunat ieri și, după schimbul de urări, m-a întrebat ce părere am despre legea nouă a educației sau despre legea noii educații. N-am reușit să-i dau un răspuns clar și fiindcă doar am frunzărit o variantă a proiectului (vehiculată de o rețea de dascăli suceveni pe la sfârșitul toamnei), și fiindcă mi-am dat seama că, finalmente, îmi lipsește competența, îmi lipsește expertiza. I-am mărturisit că mi-am ascultat președintele cu luare aminte vorbind cu atâta convingere despre lege, ba chiar m-am emoționat puțintel auzindu-l glăsuind despre trebuințele elevului și trebuințele studentului, folosind chiar și ceva termeni de specialitate. Numai că de la emoție la sentiment nu-i neapărat scurtă calea, iar de la sentiment la opinie, calea poate fi chiar destul de lungă (dacă, totuși, e să ducă undeva) – asta o pricepe chiar și un psihopedagog mediocru.
 

L.D. Clement

Mi-e dificil să mă pronunț ca ziarist fiindcă sunt prea puțin documentat; de asemenea, ca fost suplinitor în învățământ, fără definitivat, căruia între timp i-a expirat valabilitatea cursului de pregătire psiho-pedagogică și metodică, e riscant să mă expun – după 7 ani de învățământ universitar și post-, în fața statului român tot un necalificat sunt; ca operator chimist cu diploma și atestatul valabile, n-are relevanță… Așadar, pe moment sunt silit să mă mulțumesc cu afirmația ministrului educației noastre, de la preșcolar la rector, cum că „timpul dezbaterilor conflictuale (sic!) s-a încheiat, avem o lege pe care trebuie să o punem în aplicare”, cum că „acest document este doar un prim pas”, fiindcă va fi urmat de 50 de hotărâri de guvern, de 100 de ordine de ministru și de „adaptări firești”. Printre acestea din urmă, poate, și una referitoare la echivalarea diplomelor obținute în străinătate. Precum domnia sa. Fiindcă dl ministru – dr. ing. chimist, cercetător în același domeniu și conf. univ. în Franța – s-a jenat până acum să dispună (în fond…) subalternilor săi să execute această formalitate administrativă. La un moment dat, a promis că o va face după ce nu va mai fi ministru… Dar s-ar putea să aibă șansa ca legea să-l prindă încă în funcție!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: