Ca-ntr-un roman de Eusebiu Camilar

Progresul și civilizația bat „Drumul lui Cuza” în tălpile goale

Toată lumea are un vis. Visul pensionarului Constantin Moraru, originar din Udești, căruia copilăria și adolescența i-au purtat pașii, la granița dintre vechiul Regat și Bucovina, pe ceea ce, din moși-strămoși, localnicii au denumit „Drumul lui Cuza”, este refacerea zonei de sud-est a județului, lăsată acum și de când se știe în paragină.
 

„Drumul lui Cuza”, intrat în mentalul colectiv după 1864, când domnitorul venea cu trăsura pe ceea ce astăzi configurează DJ 208C Liteni – Valea Glodului – Pleșești – Fălticeni, avea să fie folosit și de următorul principe, apoi prim rege al României, Carol I, la venirea în țară. Fălticeniul, veritabil axis mundi al zonei și înainte, dar și după Marea Unire, pol comercial, cultural și economic de tradiție, aducea, prin recul, o înflorire a locurilor din toate punctele de vedere. Dolhasca și Liteniul sau Vultureștiul, din Regat, apoi Udeștiul, din Bucovina, au avut felia lor de glorie. ”Astăzi, zona de est și sud-est a județului, cu localitățile Dolhasca, Liteni, Fălticeni, Udești, Vulturești, Hârtop, Racova, Poieni, Chilișeni, Luncușoara, Ruși-Mănăstioara, Hreațca, Pleșești, Valea Glodului, Osoi, Merești și altele, cu toate că reprezintă aproape 17% din populația județului, este, potrivit anuarelor statistice recente, săracă din punct de vedere economic. Legăturile dintre aceste localități se fac de obicei prin drumuri comunale pietruite sau unele chiar acoperite cu pământ”, spune cu mâhnire pensionarul. Ca să continue: „Sunt locuri încărcate de istorie, neexploatate de nimeni, până acum. Puțini știu, spre exemplu, că, pe vremea ocupației austriece, un drum foarte cunoscut azi DC Udești – Merești – Pleșești, în lungime de 6 km, și asfaltat, din păcate, pe numai 2 km, are în apropiere o minunăție, un unicat. E vorba de biserica din lemn din cătunul Mănăstioara, construită dintr-un singur stejar de Ștefan cel Mare. Mulți dintre europeni se laudă cu castelele lor construite de lorzi și de principi în vremea când domnitorul nostru era pavăză și scut bătrânului continent. Dar, pentru ca Ștefan să poată fi mai târziu acel scut și acea pavăză, atletul creștinătății, cum a fost denumit de însuși papa de la Roma al vremurilor sale, a fost nevoie de acel stejar, transformat, iată într-o bisericuță unicat, cred, în toată Europa. Ea a fost ridicată de voievod drept mulțumire lui Dumnezeu, care l-a scăpat în vremuri de restriște”. Biserica lui Ștefan din Mănăstioara Biserica de lemn din Mănăstioara este construită din bârne de stejar și acoperită cu tablă. Pereții sunt placați cu scânduri vopsite în cărămiziu. Acoperișul are două streșini, după felul bisericilor de lemn din nordul Carpaților. Legenda spune că, urmărit de potera lui Petru Aron, Ștefan cel Mare se ascunde într-un stejar, în pădurea de la Mănăstioara. Tatăl său, Bogdan al doilea, tocmai fusese ucis în apropiere de acele locuri, la Reuseni (15 octombrie 1451), la nunta boierească unde fusese invitat împreună cu viitorul domn al Moldovei. Hăituit de oștenii uzurpatorului său unchi, Ștefan găsește refugiu în scorbura stejarului și scapă de îngrozitorul sfârșit al părintelui său, căruia i s-a tăiat capul. Mai târziu, în semn de mulțumire și aducere aminte, domnitorul Moldovei avea să ridice, chiar din lemnul acelui copac, și chiar pe acel loc, o bisericuță. Blestem Aici și-ar fi construit, peste timp, un schit niște călugări, care își găsesc sfârșitul dramatic, spun oamenii locului, fiind băgați de austro-ungari (?) într-un soi de tunel al lui Ștefan, ce ar fi făcut legătura cu Reuseni, și îngropați acolo de vii, cu o lespede uriașă, prăvălită la intrare. De atunci, umbra unui blestem avea să se întindă asupra cătunului Mănăstioara. Blestemul călugărilor, spun mănăstiorenii. „Sunt vreo 18 case, dacă-s 30-40 de suflete cu tot cu copii, aici. Se zice că acei călugări au blestemat locul, din acel beci unde au fost aruncați, ca nici să nu se înmulțească oameni în acest loc, dar nici să scadă. De când mă știu, nimeni n-a zidit aici casă”, spune Tița Pârvan, în vârstă de 63 de ani, cea la care se află cheile locașului de cult ștefanian. Nu există niciun izvor scris care să ateste existența, aici, a unui locaș monahal în perioada medievală. Toponimele din zonă, însă, chiar dacă nu suplinesc lipsa acestora, vorbesc de “Poiana Călugărului”, “Moara Călugărilor”, însuși numele localității nefiind altul decât “Mănăstioara”. Documente vechi atestă că mica biserică ar fi fost (re)construită în jurul anului 1760 pe moșia Ilincăi Balș, din pădurea Plăvălari. Teoretic, în biserica de lemn din Mănăstioara, astăzi, se slujește de patru ori pe an (în sâmbăta a patra din Postul Mare, de Sânziene, de Schimbarea la Față și de hramul bisericii, Intrarea Maicii Domnului în biserică) de către parohul din comuna Udești. În curtea bisericii se află o cruce veche de piatră cu o inscripție chirilică, din care s-ar distinge numai: “Aciestă S. Cruce s-au făcutu de Toader …”. Nimic pentru istorie Constantin Moraru nu înțelege o anumită delăsare a autorităților, care n-ar ști să repună, în opinia sa, istoria în drepturile sale, cu beneficii reale pentru prezent: „Străinii se leagă de orice pietricică neînsemnată care ar aduce aminte de ceva, de orice bolovan. Noi nu facem nimic pentru istoria noastră. Ștefan cel Mare a fost aici, pe aceste meleaguri și nu cred că ar exista cineva din Europa, cu o cultură medie, să zic, care să nu fi auzit de marele nostru voievod”. În Reuseni, voievodul a ridicat, la sfârșitul domniei, un alt locaș de cult, chiar pe locul în care părintele său cădea secerat în urma cumplitului fratricid din 1451. Purtând hramul „Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul”, biserica se află într-un nepermis de lung proces de restaurare, care trenează din 2005. „Nu sunt locuri ce merită vizitate pe aceste meleaguri? Totul e să se vrea”, spune pensionarul. „Drumul lui Cuza” și ramificațiile sale, 29 km de reale beneficii Și totul e să existe drumuri. Infrastructură rutieră. Constantin Moraru e de părere că refacerea și modernizarea DJ 208C, cel cunoscut de localnici ca fiind „Drumul lui Cuza”, pe cei 20 km ai traseului Liteni – Valea Glodului – Pleșești – Fălticeni, ar aduce numai beneficii zonei. Importantă, în viziunea pensionarului, care a stat de vorbă cu oamenii locului, ar fi refacerea ramificațiilor „Drumului lui Cuza”: Pleșești – Merești – Mănăstioara – Udești (pe o distanță de 4 km), care ar face legătura cu monumentul de la Mănăstioara; Hreațca – Pleșești (pe o distanță de 2 km); Plăvălari – Securiceni – Luncușoara (pe o distanță de 3 km). Cei 29 km de drumuri refăcute ar costa, spune pensionarul, în jur de 7 milioane de euro, infim pe lângă avantajele reale. Iar acești 29 km ar putea intra în cei 10.000 km de infrastructură rutieră comunală și județeană destinați refacerii, potrivit spuselor primului ministru, în 2011. ”În primul rând, ar fi vorba de dezvoltarea economică, socială, culturală, administrativă și turistică a zonei. S-ar putea sistematiza pârâul Șomuzul mic și construi salbe de iazuri și lacuri de agrement. S-ar putea pune bazele extracției pietrei de construcții de înaltă calitate, la Deleni. Această piatră, pentru cei care nu știu, a fost folosită de specialiștii italieni la construcția castelului Mavrodin din Vulturești. S-ar putea amenaja iazul din pădurea Hârtop, unde oceanograful Mihai Băcescu a descoperit o specie de moluște unice în lume. Ar fi o bază de cercetare științifică nesperată. S-ar putea trece la exploatarea industrială a fructelor (mere, pere, prune, cireșe), prin construirea unei unități de prelucrare a acestora, ori extinderea de plantații de fructe de pădure – cătină, coacăze etc. – atât de căutate în întreaga Europă. Dar, cel mai important, s-ar realiza un beneficiu imediat, constând în scurtarea distanțelor dinspre și spre municipiul Botoșani, Dorohoi, Republica Moldova cu 15 km. Ceea ce înseamnă economie la carburanți, lubrifianți, cauciucuri etc. Refacerea Drumului lui Cuza cu ramificațiile amintite ar însemna, peste toate, descongestionarea lui E 85, care e hiperaglomerat. Drumuri bune în zonă ar însemna dezvoltarea, pe ambele maluri ale râului Suceava, a pieței din Verești, cea mai mare din Moldova. Nu suntem, oare, în era produselor bio sau ecologice, atât de vânate de toată lumea? Ce produse bio mai vrem, în afară de cele aduse din gospodăria țărănească? Și la ce prețuri, având în vedere că țăranul nu-și va pune niciodată adaosul acela exorbitant pe care-l vedem în marile magazine care vând astfel de produse? Alt beneficiu, important, spun eu, ar fi scurtarea drumului spre Suceava al locuitorilor din zonă cu circa 8 km. Spre surprinderea mea, am întâlnit oameni ca vai de capul lor, care nu știau măcar că județul are capitala la Suceava. Ei credeau că e la Baia… Și uitam componenta turistică culturală a zonei. În Udești, anual se țin festivaluri dedicate memoriei Magdei Isanos și a lui Eusebiu Camilar. Sunt case memoriale: ale poeților și jurnaliștilor Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici, a academicianului Haralambie Mihăescu. Ca să folosesc niște vorbe mari, o figură de stil, dar perfect adevărate, acum, progresul și civilizația bat Drumul lui Cuza în picioarele goale, în tălpile goale. Va fi treaba noastră să le dăm încălțări”, spune domnia sa. Între orgolii și Sfânta Scriptură În prezent, situația drumurilor ce leagă localitățile despre care am făcut vorbire a rămas aceeași ca cea descrisă în romanul „Cordun” de Eusebiu Camilar: „În Moldova sunt drumuri zgrunțuroase care îți sângerează tălpile picioarelor după câteva ore de mers”. Să fie vorba la mijloc de o așa-zisă încrâncenare politică a celor care s-au tot succedat la putere și care, în goana după asumarea paternității a refacerii și dezvoltării zonei de sud-est a județului, o lasă, până la urmă, de izbeliște?, se întreabă Constantin Moraru. „Eu zic că toți ar trebui să lase orgoliile și prostiile deoparte și, dacă nu se vor putea aduna la aceeași masă pentru a se pune de acord, cel puțin să nu-și pună unul altuia bețe în roate. Zona de sud-est a județului Suceava merită o soartă mai bună. Să ne amintim, atunci când suntem stăpâniți de micile și „importantele” noastre orgolii, de ce zice Sfânta Scriptură: atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară!”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: