Minune la Horodnic ?

Porumb cu 3-6 știuleți crescut – nicidecum din întâmplare! – pe ogorul unui profesor de educație fizică Horodnicenii, oricare ar fi ei, de Sus sau de Jos, la fel ca toți locuitorii din Depresiunea Rădăuților, sunt cunoscuți ca oameni foarte harnici, gospodari de frunte, mari iubitori de muncă, în general, și de școală, în special.
 

Am avut fericirea să cunosc și pe unul din ei, Gheorghe Oniga, profesor de excepție, dar și agricultor pe măsură. Rezultatele pe linie profesională îi sunt de-acum cunoscute de toată lumea și recunoscute chiar dincolo de fruntariile județului nostru. Ca profesor destoinic și component al comunității Horodnic de Sus îl cunoșteam de mai mulți ani, dar latura lui de fermier îmi era total necunoscută. Toamna aceasta mă sună la telefon și cu o voce veselă (de regulă este un om foarte ponderat) mă-ntreabă dacă nu vreau să văd ce n-am văzut niciodată. L-am întrebat despre ce este vorba, dar a spus să vin la fața locului și voi afla. Curios din fire, am insistat să-mi spună despre ce este vorba. Mi-a spus că pe terenul lui a recoltat strujeni pe care erau 3, 4, 5 și chiar 6 știuleți. Sincer să fiu, n-am crezut, mai ales că știam că pe un strujan, de regulă, sunt 2, maxim 3 știuleți. De aceea i-am promis că merg. Zis și făcut. M-a dus cu mașina la Horodnicul de Sus, iar acolo, am rămas… mască. Pe drum îmi povestise că are o fermă de 4 ha de teren agricol, pe care-a cultivat de toate, inclusiv porumb. A plantat, mecanizat, porumb pe 20 de ari. Au răsărit cam 30% din plante. Pe când vecinii ogorului lui executau prima prașilă la porumb, el, împreună cu soția, completa golurile din cultură. După răsărire, a pus la rădăcina fiecărei plante o soluție de complex, preparată anume de el. Plantele au crescut formidabil! Având instalație de irigat și terenul fiind în pantă, le-a dat apă atât cât a trebuit. Recolta a fost pe măsură. Și cum să nu fie bogată dacă pe fiecare strujan au fost atâția știuleți? A avut cu ce umple depozitul făcut deasupra beciului și i-a mai rămas încă destul pentru a vinde. Speră să facă bani buni pe recoltă, pentru a compensa banii care i-au fost furați de guvern din salariul lui și al soției. În gospodărie are de toate: cal, căruță, plug, grapă, vacă, oi, găini, rațe, bazin pentru 30 de tone de apă, instalație de irigat, magazie mare cu beci sub ea. Fiecare dintre ele are o capacitate de înmagazinare de 40 de tone. Alături de el, Magdalena, soția sa, învățătoare, îl ajută la efectuarea tuturor lucrărilor agricole și are grijă și de întreaga gospodărie, destul de cochetă. Profesorul Gheorghe Oniga are 57 de ani și lucrează de 33 de ani ca profesor de educație fizică. Mândria lui este și sala modernă de sport, care a fost dată în folosință anul trecut. De îngrijirea ei, sub toate aspectele, au grijă el și copiii pe care-i învață. Iată că se poate împleti foarte armonios și convenabil, dar cu eforturi inimaginabil de mari, profesia de cadru didactic cu cea de fermier. N-aș vrea să se supere nimeni pe mine, dar consider că această familie de cadre didactice poate fi un model pentru intelectualitate, dar și pentru comunitatea sătească din care face parte. De fapt, prin cele 3-4 discuții scurte purtate cu oameni din localitate, nu toți vecini ai profesorului, mi s-a confirmat prestigiul de care se bucură această familie în cadrul comunității horodnicene. Dar, după ce-i veți cunoaște din fotografii sau chiar în realitate, îmi veți da dreptate. Iar fotografiile cred că sunt destul de sugestive. Cum să nu fii mândru cu asemenea colegi? Prof. GH. DOLINSKI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: