Ca urmare a gradului ridicat de urbanizare

Inconveniente de mediu în municipiul Suceava

Ele survin concentrării pe o suprafață mică a unui număr tot mai mare de locuitori > În schimb, județul poate fi considerat favorizat, distribuția așezărilor umane în teritoriu fiind uniformă
 

Ieri, la sediul Agenției pentru Protecția Mediului, a fost celebrată Ziua internațională a zonelor urbane, prilej cu care a fost ținută o dezbatere pe marginea urbanizării și efectelor acestui fenomen. Manifestarea a fost organizată de Agenția pentru Protecția Mediului, împreună cu Grupul Ecologic de Colaborare GEC „Bucovina”, la masa rotundă participând reprezentați ai Primăriei Suceava, Instituției Prefectului, Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor, „ecoelevi” și profesori de la Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și școlile cu clasele I-VIII „Ion Creangă” și „Miron Costin”, din Suceava. În ceea ce privește tema pusă în discuție, Iluță Cocriș, director executiv al APM, a evidențiat că multe dintre probleme survin concentrării pe o suprafață mică a unui număr tot mai mare de persoane, în special în municipiul Suceava, care a depășit 106.000 de locuitori. Pe de altă parte, din acest punct de vedere, județul Suceava se poate considera favorizat, întrucât distribuția așezărilor umane în teritoriu este una uniformă. „Marile aglomerări urbane creează probleme importante în ceea ce privește protecția mediului. Din punct de vedere al impactului asupra factorilor de mediu și utilizării resurselor, județul Suceava are avantajul distribuirii omogene a populației”, relevă șeful APM, adăugând că, astfel, este permisă o gestionare facilă a aspectelor referitoare la poluare, apă uzată, utilizare a solului și salubritate. A fost prezentat și proiectul „Eco-transparență”, al GEC „Bucovina”, în cadrul căruia s-au derulat campanii de monitorizare, prin voluntariat civic, a mediului urban. În urma acestora, în municipiul Suceava au fost semnalate numeroase deficiențe, printre care cele legate de agresarea spațiilor verzi cu lucrări ISPA, parcări pentru autovehicule, chioșcuri și gunoaie: lipsa locurilor de joacă sau existența unor dotări periculoase pentru copii; prezența atelajelor hipo, precum și cele referitoare la poluarea atmosferică și fonică. „Dacă la debutul proiectului am întâmpinat o oarecare reticență din partea funcționarilor publici de la diverse instituții, pe parcurs am devenit parteneri sau chiar prieteni”, reliefează Beatrice Ștefănescu, președintele GEC „Bucovina”. La rându-i Victoria Tabarcea, reprezentantul Primăriei Suceava a recunoscut că probleme de genul celor semnalate există, accentuând, însă, că municipalitatea avut și desfășoară o serie de proiecte care se vor resimți, în mod consistent, în îmbunătățirea calității factorilor de mediu. Dna Tabarcea a mai menționat că un rol important îl au și lucitorii municipiului, care, de multe ori, dau dovadă de lipsă de educație ecologică și spirit civic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: