„Dorna Dorului”, la Shanghai

În cadrul pavilionului românesc, ansamblul folcloric din Vatra Dornei a susținut 320 de spectacole În perioada 15 septembrie – 31 octombrie a.c., Ansamblul Folcloric „Dorna Dorului”, la invitația Ministerului Afacerilor Externe, a reprezentat România la Expoziția Mondială de la Shanghai 2010.
 

În această perioadă, Ansamblul „Dorna Dorului” a susținut 320 de spectacole în cadrul pavilionului României (15-20 de minute), două spectacole în afara pavilionului, la Centrul Cultural Shanghai, în prezența unui public numeros. Pe 24 septembrie, în cadrul Festivalului Lunii organizat de guvernul local al municipalității Hangzhou, artiștii români au fost invitați să prezinte dansuri, cântece și tradiții românești pe scena amplasată în parcul orașului, reprezentația ansamblului fiind urmărită de peste 1000 de spectatori. „Atât publicul numeros care a asistat la spectacolul nostru din Hangzhou, cât și spectatorii noștri de pe scena Greenopolis sunt foarte plăcut impresionați de cântecele și jocurile noastre populare. Suntem mândri că reprezentăm România la evenimente de o asemenea anvergură și că putem arăta publicului chinez câteva aspecte ale culturii noastre bogate. Cea mai atractivă parte a programului este hora de la final, când spectatorii ni se alătură cu bucurie”, a declarat Dumitru Candrea, președintele Fundației Cultural Artistice „Dorna Dorului”. În data de 31 octombrie a avut loc ultimul spectacol, împreună cu Ansamblul secuiesc Harghita din Miercurea Ciuc. La sfârșitul spectacolului, reprezentanții celor două ansambluri au jucat împreună „Hora mare din Bucovina”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: