Dispar cărțile de muncă

Aceste documente vor fi încheiate și predate titularilor în baza unui proces-verbal de predare-primire La 31 decembrie se abrogă Decretul nr. 92 din 1976 privind carnetul de muncă, a anunțat, ieri, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Gabriel Harja.
 

Potrivit dl Harja, de la 1 ianuarie 2011 aceste documente își încetează valabilitatea, astfel încât, până la finele anului în curs, se va face o inventariere a carnetelor de muncă existente atât la sediul ITM, cât și a celor păstrate și completate de către agenții economici. În județul Suceava este vorba despre zeci de mii de asemenea documente, volumul de muncă fiind, în opinia șefului ITM, apreciabil. „Facem un apel către angajați și angajatori, pentru a revizui și completa datele din carnetele de muncă, până la sfârșitul lunii iunie (2011 – n.n.) acestea urmând a fi predate titularilor. Totodată, până la finele lui ianuarie, vor fi primite contractele de muncă, statele de plată și deciziile aferente lunii decembrie 2010” a declarat directorul executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă, adăugând că vechimea în câmpul muncii cu ajutorul carnetului de muncă va putea fi probată doar în perioada care a mai rămas din acest an. Gabriel Harja susține că de la începutul lui 2011, se va opera doar pe Registrul Electronic de Evidență a Salariaților (REVISAL), care constituie o bază completă de date referitoare la raporturile de muncă. Carnetele de muncă vor fi încheiate și predate titularilor după semnarea unui proces-verbal de predare-primire.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: