În ianuarie 2011

Certificare Schengen pentru Aeroportul Suceava

Unitatea aeroportuară de la Salcea va fi deschisă traficului aerian internațional, respectiv curselor charter în interiorul și în afara spațiului Schengen > CJ a solicitat ministrului transporturilor, Anca Boagiu, alocarea unei sume de 2 milioane de euro pentru modernizarea balizajului
 

Autoritățile județene sucevene așteaptă comisia de evaluare în vederea autorizării Schengen a Aeroportului „Ștefan cel Mare”. Deliberativul județean a aprobat numărul de personal, organigrama și statul de funcții ale Regiei subordonate, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, precizând că acestea trebuie să fie conforme imperativelor organismelor europene. Astfel, numărul total de posturi se suplimentează cu 14 poziții, dintre care două funcții de conducere și altele 12 de execuție, modificarea structurii venind în întâmpinarea normelor aeroportuare civile naționale și internaționale. În consecință, compartimentele specifice și personalul aferent vor corespunde cerințelor obligatorii de certificare a unității de la Salcea ca Aeroport deschis traficului aerian internațional, respectiv curselor charter în interiorul și în afara spațiului Schengen. La sfârșitul săptămânii trecute, Gheorghe Flutur s-a adresat în scris ministrului transporturilor, Anca Boagiu, cerându-i alocarea a 2 milioane euro pentru modernizarea balizajului, astfel încât instalația să poată îndeplini condițiile impuse de regulamentul european privind accesul în spațiul Schengen. „Este vorba despre înlocuirea de urgență a instalațiilor de balizaj, iar aceasta trebuie făcută până la intrarea aeroportului în modernizare. Suntem în tratative pe mai multe fronturi pentru un parteneriat public-privat, în prezent, cu fonduri alocate în acest sens, lucrându-se la organizarea fluxurilor specifice. Autorizarea Schengen este foarte importantă pentru noi, comisia de evaluare urmând a sosi la Suceava în cursul lunii noiembrie”, a declarat șeful executivului județean, Gheorghe Flutur, estimând că Aeroportul „Ștefan cel Mare” va obține respectiva certificare în luna ianuarie 2011.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: