În contracurent

Proverbe și politică

Românii nu au avut niciodată școli renumite de politică, dar puțini regretă. Lipsa lor e compensată de proverbe și zicători între care cele despre politicieni înroșesc hârtia. Regimul bolșevic inaugurase cu mândrie stahanovistă o instituție proprie, „Ștefan Gheorghiu”, împrumutând ideologie și specialiști de la sovietici.
 

Odată cu democrația, în loc să se pornească de la zero cu politologi profesioniști, am asistat la o convertire peste noapte după principiul „la vremuri noi, tot noi”. O țineau una și bună: comunismul era perfect pentru România, numai că tovarășul îi întinase nobilele idealuri. Așa că „să nu se bage nimeni în borșul nostru”, că „o fi având vecinul păpușoi frumos și negru, dar nici cu al nostru nu ni-i rușine. Cât îi de mic, tot îi cu spic”. Apoi „cu răbdarea treci marea”, „nimeni nu e profet în satul lui”. Și așa am sărit peste încă 20 de ani după ce trecuseră degeaba alți 45. De, „schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”! Nu ne-au lipsit însă bărbați de stat vizionari în majoritatea momentelor dificile: Kogălniceanu, Maiorescu, Delavrancea, Brătienii, Maniu, adevărați părinți ai națiunii, multe din ideile lor fiind aplicabile și azi. Adaptabili, cum suntem, „trestia care se îndoaie vântul niciodată nu o rupe”, am căutat în paremiologie doar justificări: „minciuna împăratului, adevărul săracului”, „numai copiii și nebunii spun adevărul”, or „cine spune adevărul umblă bătut ca mărul”. De! Dacă știe prea multe. Altruismul l-am deprins târziu: „învață frizeria pe capul altuia”, „laudă fasolele, dar mănâncă numai carne”. Cinstea și corectitudinea, respectarea cuvântului dat le-am interpretat pro domo: „fiecare pentru sine, croitor de pâne”, fiindcă „cei mici muncesc pentru cei mari, iar cei săraci, pentru cei bogați”. Politicienii „vând pielea ursului din pădure”, „corb la corb nu scoate ochii” căci „o mână spală pe alta și amândouă obrazul”. Până și justiția se ia după tradiție: „judecătorul e ca osia de car; cum o ungi, nu mai scârțâie”; „tâlharul cel mic e spânzurat, dar cel mare scapă”; „cine n-are dreptate acela plânge mai tare” etc. În consecință, „dreptatea umblă cu capul spart”, iar nouă „de atâta aguridă, ni s-au strepezit dinții”. Când intri în politică, deja stăpânești doctrinele: „fă-te frate cu dracul până treci puntea”, „promite marea cu sarea, că nu te doare gura”, „cotcodăceli multe, ouă puține”, deși unii zic că le prisosesc. „Multe știi, multe croiești, dar nimic nu isprăvești”, „nu se poate să umbli cu miere fără să-ți lingi degetele”. „Cine împarte parte-și face”. Nu uita că „banul deschide ușile fără cheie” și „capul plecat sabia nu-l taie”. Mai-marii noștri se calcă pe picioare probozind corupția, clientelismul, migrația de la un partid la altul, lipsa încrederii, a sincerității, a onoarei, nerespectarea cuvântului dat. De, „butoiul gol face zgomot mare”. Rezultatele se văd. Ca urmare, au scos legi multe. Zac prin cele sertare. N-au știut că „unde dreptatea lipsește, hoția împărățește” și că „hoția-i soră bună cu minciuna”. Spre disperarea noastră, acesta este nivelul discuțiilor politice din ultima vreme. În loc de țintirea binelui comun, de programe serioase. „Degeaba voință, dacă nema putirință”… Nu vom avea curând o „clasă politică” mai acătării. Dar speranța moare ultima: „deșteptul făgăduiește și prostul trage nădejde!”. Rostul acestor rânduri e însă altul. Astfel de lucruri se spun și se scriu zilnic. Ba chiar obosesc și sâcâie. Rușinos e că aceste proverbe și zicători citate mai sus au corespondente în engleză, franceză și germană. Or mai fi având și în altă parte. Cultura românească este la fel de valoroasă ca a altora. Însă ați auzit Domnia Voastră de asemenea fenomene de masă în civilizația și politica lor actuale? Noi nu. Nimic despre cauze și soluții. Firesc. Nu știm, nu vrem, nu putem. Sau ne facem că. Hm! „Dar până când, boieri, dumneavoastră?” Ne răspunde Eminescu: „Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost așa rămânem”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI