Aproape 800 de suceveni au depus la Casa de Pensii declarații pentru veniturile din drepturile de autor

La ghișeele instituției s-au prezentat și persoane fizice autorizate, însă, în scopul evitării dublei impuneri, declarațiile acestora au fost analizate caz cu caz
 

Circa 800 de suceveni au depus declarații de impunere și au plătit contribuții la sistemul asigurărilor sociale potrivit OUG nr. 58/2010 privind veniturile de natură profesională, altele decât cele salariale, respectiv cele realizate din drepturi de autor și/sau în baza unor convenții/contracte civile de prestări servicii. Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Casei Județene de Pensii Suceava, Loredana Ciot, care a precizat ieri, într-o conferință de presă, că la ghișeele instituției s-au prezentat și persoane fizice autorizate, însă, în scopul evitării dublei impuneri, declarațiile acestora au fost analizate caz cu caz. Aceluiași regim, în baza unui comunicat primit de la Casa Națională de Pensii și alte Prestații Sociale, vor fi supuse și declarațiile de contribuție sosite prin poștă. Loredana Ciot face cunoscut persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, că o dată cu intrarea în vigoare a noii ordonanțe de guvern, care aduce modificări și completări la vechiul act normativ, cel mai probabil de pe 13 septembrie, reținerea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale se va face direct la sursă. „Astfel, angajatorul va veni și va depune atât declarațiile pentru lucrătorii cu contracte de muncă, cât și pentru cei care realizează venituri de natură profesională, respectiv din drepturi de autor”, spune Loredana Ciot. Prevederile ordonanței pe cale de aplicare sunt valabile doar pentru veniturile profesionale realizate de beneficiar, implicit cele achitate de către plătitorul de venituri, după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Persoanelor care au depus declarații conform OUG nr. 58/2010 contribuțiile de asigurări sociale ale acestora acestea se consideră obligații achitate și se constituie ca stagiu de cotizare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI