Un eveniment editorial semnificativ

Împlinirea în anul 2009 a 650 de ani de la recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a Mitropoliei Ungrovlahiei – sau a Țării Românești a prilejuit editarea, sub înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a enciclopediei Domnitorii și Ierarhii Țării Românești – ctitoriile și mormintele lor, Editura Cuvântul vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009, 1327 p.

 

Această enciclopedie dorește pe de o parte să înscrie volumul în rândul preocupărilor ierarhilor Bisericii de a face cunoscute cât mai bine date concrete despre sfintele locașuri ale evlaviei românești, iar pe de altă parte de a readuce în actualitate informații despre evoluția raporturilor dintre Stat și Biserică conform rânduielilor bizantine. Imaginea unei Biserici împărțindu-și autoritatea cu Domnia, asupra căreia deține un ascendent moral și simbolic, ne este de mult familiară, reprezentând încă unul din elementele moștenite de la vechiul imperiu întemeiat de Constantin cel Mare. Este cunoscută discuția îndelungată și întrucâtva oțioasă cu privire la valoarea Ortodoxiei pentru destinul poporului român, cei mai mulți istorici, și nu numai, cu respect pentru principiul Sine ira et studio, văzând în Ortodoxie acel element de originalitate care a îngăduit continuitatea tradiției bizantine, a întărit unitatea celor trei provincii și le-a salvat de anexiunea culturală ce le-ar fi amenințat din partea vecinilor catolici sau musulmani. Ortodoxia a constituit una din formele de apărare a ființei naționale românești față de dominațiile străine, iar Biserica, sub controlul veghe-tor al Domniei, a fost un su-port puternic al statelor medievale românești, întreținând totodată și dincolo de munți conștiința originii etnice comune. În paginile acestei enciclopedii, autorii, peste 40, pun accent în mod special pe ceea ce înseamnă Actul de ctitorie, ca fenomen istoric în Țara Românească, care sunt modalitățile de marcare, de subliniere și ostentare a Actului de ctitorie, cu implicații și consecințe. Răsfoind paginile acestui impozant volum, poți aprofunda unele detalii legate de arhitectura, ca expresie a Actului de ctitorie, funcția socială și ideologică a edificiilor de cult, cu sublinierea și ostentarea calității de ctitor. Forma cea mai accesibilă de marcare a calității de ctitor, pe înțelesul tuturor credincioșilor care frecventau biserica – și care era chemată să facă publică pomenita calitate – este reprezentarea iconografică. Respectivul personaj era înfățișat într-o scenă specială pe învelișul pictural, în așa-numitele tablouri votive. Reprezentarea ctitorului, împreună cu unii membri ai familiei sale, oferind divinității imaginea miniaturizată a bisericii ctitorite, direct sau în prezența unui sfânt intercesor, este forma cea mai frecventă sub care sunt înfățișate tablourile ctitorilor, atent comentate în acest volum. O atenție aparte, în descrierea monumentelor în acest volum, este acordată pisaniilor, dăltuite pe lespezi de piatră și încorporate, de obicei, pe fațada principală a clădirii, în imediata apropiere sau deasupra ușii de acces în interiorul locașului și al cărui text consemnează numele fondatorului, hramul bisericii și data construirii acesteia. Aceleiași secvențe de informare îi aparțin și inscripțiile grafiate tot cu scopul de a transmite date privitoare la devenirea edificiului în speță – realizate însă prin pictare, la interiorul sau exteriorul acestuia. În Țara Românească – în tot decursul secolului al XVI–lea, sunt folosite cu precădere expresiile au zidit din temelie sau au înălțat, utilizarea expresă a termenului de ctitor dovedindu-se cu totul excepțională. Un loc aparte în acest volum îl ocupă mărturiile epigrafice adăpostite în interiorul locașurilor de cult (și nu numai) prin texte dăltuite pe pietrele funerare, atestând – prin însăși prezența lor – calitatea de ctitor a personajelor în memoria cărora erau puse, deasupra mormintelor, sau în imediata lor vecinătate. Astăzi, în foarte multe cazuri, poziționarea pietrelor de mormânt în interiorul bisericilor nu mai marchează locul strict al mormântului personajului comemorat. Modificările aduse în timp organizării spațiilor interioare vizate – care au generat uneori schimbări ale compartimentării inițiale – precum și succesivele reparații și înlocuiri ale pardoselilor originare, au determinat reamplasarea, prin dislocare, a pietrelor tombale în discu-ție. Drept constante de vocabular în formularea textelor săpate, sau numai zgâriate, pe pietrele de mormânt, menționăm: numele personajului( cu sau fără notarea ascendenței), data morții acestuia (cu o vădită grijă pentru înregistrarea elementelor de cronologie medievală), în unele cazuri informații cum ar fi specificarea funcțiilor deținute în timpul vieții, date genealogice, locul de origine, numele voievodului în timpul căruia s-a produs decesul, anumite împrejurări speciale în care a avut loc decesul, numele și calitatea celui care a dispus și subvenționat realizarea și punerea pietrei funerare etc. Foarte importantă ni se pare atenția pe care autorii acestui volum o acordă titulaturii mitropoliților Țării Românești, subordonați direct patriarhului de Constantinopol, titulatură care s-a îmbogățit de-a lungul timpului în raport cu lărgirea jurisdicției și creșterea însemnătății sale. Astfel, dacă Jachint, mitropolit de Vicina, în nordul Dobrogei, este numit de patriarhul ecumenic Calist, în actul din luna mai 1359 Preasfințit mitropolit a toată Ungrovlahia, în secolul XVII se intitulau „Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop și mitropolit al scaunului Bucureștilor, exarh Plaiurilor și a toată Ungrovlahia”, pentru ca în 1776 titulatura mitropolitului Ungrovlahiei să se îmbogățească cu titlul onorific de locțiitor al Cezareii din Capadocia, în 1885 „Cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop și Mitropolit al Ungrovlahiei, Exarh al Plaiurilor, Locțiitor al Cezareii Capadociei, Primat al României,” iar din 1925 „Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei, Locțiitor al Cezareii Capadociei și Patriarh al României”. În partea finală a cărții se află lista domnitorilor, ierarhilor și ctitorilor din Țara Românească, precum și lista bisericilor, mănăstirilor și schiturilor din același spațiu. Cartea în întregul ei revizuiește și schimbă unele date, dar nu reprezintă o cercetare închisă. Apariția unor noi izvoare, lărgirea cercetărilor pentru diferite epoci pot modifica în chip firesc unele date. Suntem pe deplin convinși că editarea acestui volum cu imagini semnificative care reflectă viața Bisericii noastre în decursul istoriei constituie un eveniment editorial semnificativ, dar mai ales un îndemn ca și celelalte Mitropolii din cadrul Patriarhiei Române să urmeze exemplul.