În reviste

,,SCRIPTUM”, publicația trimestrială a Bibliotecii Bucovinei ,,I.G.Sbiera” Suceava, fondată de Emil Satco și cu un colectiv de redacție alcătuit din dr. Gabriel Cărăbuș – director, dr. Alis Niculică – șef birou, drd. Alexandru-Ovidiu Vintilă – bibliotecar, a apărut cu primul număr, dublu, 1-2, pe acest an.
 

Frumoasele ei coperte, cu reproducerea unei icoane de Rodica Bușcu (din expoziția găzduită de Bibliotecă) și cu imagini de la Conferința Generală a Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România de la Gura Humorului 2010, cuprind 40 de pagini care oferă o lectură interesantă și bibliotecarului și oricărui alt cititor de reviste de cultură. În această privință, simpla menționare a titlurilor (și autorilor, firește) este elocventă: ,,Biblioteca Bucovinei «I. G. Sbiera» și provocările socio-economice și cultural-educaționale actuale la nivelul comunității” de Gabriel Cărăbuș, ,,S-a întâmplat la Gura Humorului. Conferința generală a A.N.B.P.R. E-aptitudini prin biblioteca publică” de Bogdan Murgoci, ,,Libertatea, mediu propice dialogului” de Alexandru-Ovidiu Vintilă, ,,Dragostea suprarealistă și reconfigurarea lumii” de Isabel Vintilă, ,,S-a făcut ziuă” de Emil Satco (fragment dintr-un roman autobiografic rămas neterminar), proza ,,Singura pledoarie” de Victor Ov. Rusu, un nou episod din monografia satului Ropcea (Storojineț) de Dragoș Olaru, lucrare îngrijită de Emanoil Rei, ,,Călători prin Regiunea Cernăuți. Jurnal sentimental” de Paraschiva Abutnăriței, președinta Filialei ,,Arboroasa” a Asociației Culturale pro Basarabia și Bucovina Vatra Dornei, versuri de Vlad Pogorevici (precedate de o prezentare a autorului de Alis Niculică), pagini din jurnalul lui Leca Morariu (cu o prezentare de Maria Olar), o evocare a lui Alexandru Zaharescu (primul bibliotecar al Bibliotecii Publice din Câmpulungul Bucovinei), semnată de Vasile Sfarghiu, note de lector (la ,,Autografe pentru «Bucovina literară»”) de Alexandru-Ovidiu Vintilă, de Emil Simion (,,Însemnări despre autori și cărți” de Constantin Blănaru), Maria Baciu (,,Târziu, timpul cuvintelor” de Paraschiva Abutnăriței), Alexandru Ovidiu Vintilă (,,Sociologie românească modernă” de Constantin Schifirneț și ,,Pe prispă cu greierii” de Gheorghe Vicol), ,,Autori bucovineni și cărțile lor” de Alis Niculică (prezentări ale celor mai recente cărți alcătuite, îngrijite, scrise de: Dumitru Covalciuc – ,,Golgota românească. Mărturiile bucovinenilor deportați în Siberia”; Silvia Popescu – ,,Lingvistul și scriitorul Ion Popescu-Sireteanu”; Vasile I. Schipor – Ilie Dugan-Opaiț, ,,Familia Dugan din Cireș-Opaiț”; Liviu Papuc – Leca Morariu, ,,Scrieri istorico-literare”; Ioan Iețcu – Ioan Iețcu, Elena Strugariu, Simina Rădășanu, Gheorghe Simionca, Vlad Rădășanu, Alina Bardan-Strugariu, ,,Cristale de Bucovina. Pledoarie pentru climato-balneo-spe-leoterapie la Salina Cacica”; Otilia Sfarghiu, Vasile Sfarghiu, ,,58 de artiști plastici câmpulungeni”; Corneliu Florea, ,,Risipirea – Cronică bucovineană”; Alexandru Toma, ,,Martor la sfârșit de mileniu”; Tațiana Vlad Guga, ,,Frământări”; Mircea Mihalea, ,,Slătioara Bucovineană: oameni și locuri. Schiță monografică” și Dragoș Olaru, Emanoil Rei, ,,Vetre strămoșești: Ropcea, un sat din Bucovina, la a 560-a aniversare”. Întotdeauna citim cu plăcere revista ,,Scriptum”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI