Pe data de 11 iunie 2010, în Școala cu Clasele I-IV din satul Mărițeia Mică s-au ținut ultimele lecții și serbarea de adio. Adio, școală dragă!
Scurt istoric. Din vremuri de mult apuse, elevii din Mărițeia Mică, comuna Dărmănești, frecventau școlile din Dănila, Mărițeia Mare sau Dărmănești, asta până după al Doilea Război Mondial, mai precis până în 1947. Așa se face că în anii școlari 1947-1948, 1948-1949 și 1949-1950 învățământul s-a desfășurat în ca-sele gospodarilor Ion Vasileniuc și Emilian Chiriliuc.
Între timp se construia noul local de școală, iar începând cu anul școlar 1950-1951, s-a învățat în clădirea special ridicată.
În tot acest timp, școala a fost cu 4 clase simultane, numai în anul 1966-1967 fiind două posturi.
Primii învățători calificați au fost cei care au terminat Liceul Pedagogic Ucrainean din Siret, având în vedere că între anii școlari 1948-1949 și 1958-1959 învățământul a fost în limba ucraineană. Până în prezent, aici au predat 31 de cadre didactice.
Cel mai mult au funcționat Aristica Vasileniuc (5 ani) și Dumitru Chiriliuc (10 ani), fii ai satului, „terminatori” la Siret.
Primul învățător a fost Vladimir Stan, iar actuala învățătoare se numește Angela Chidovăț. În cei 62 de ani școlari, aici au absolvit câteva sute de elevi. De regulă, în școlile cu clase simultane, cu puțini școlari, se face școală serioasă. Astfel că din Mărițeia Mică s-au ridicat mulți tineri care au ajuns învățători, profesori, ingineri, economiști etc.
Iată-ne la un capăt de drum. Criza a făcut ca o serie întreagă de școli să-și închidă porțile, imediat după încheierea acestui an școlar. Ca urmare a acestei situații, școala din Mărițeia Mică face parte din cele 27-28 de școli din județul Suceava care-și închid porțile. Cine știe dacă în altă epocă aici se va mai auzi clopoțelul și vor răsuna glasurile copiilor? Eu parcă n-aș crede în așa ceva. Rămâne de văzut…
Așadar, în prezența părinților, s-a încheiat anul școlar 2009-2010. S-au acordat premii, iar 7 voinici au prezentat un scurt program artistic și acum se văd în fotografiile de rigoare.
Iată și numele celor care au fost ultimii elevi în școala din Mărițeia Mică: Cătălin Boiciuc, Ana Maria Costiniuc (cl. a II-a), Marinel Cureliuc, Petronela Samciuc, Alexandru Vasileniuc (cl. a III-a), Ioan Laslovici, Ionela Voroniuc (cl. a IV-a).
Cine știe, poate că, peste mulți ani, cineva dintre ei va scrie despre reînființarea școlii din Mărițeia Mică. Sincer, eu cred că, din păcate, așa ceva nu se va întâmpla…



























Comentarii