În vremuri relativ similare cu cele pe care le petrecem, în urmă cu mai bine de 10 ani, mulți au fost cei care, ajunși să constate că nu mai fac față cheltuielilor la oraș, „s-au retras” la țară: în casele bătrânești ale părinților, pe lângă rubedenii mai cu stare acolo; unii, reușind să vândă cât de cât convenabil locuințele de la oraș, și-au construit case „pe pământ”, la țară (strategie cu mult mai puțin plauzibilă acum). S-ar părea că anunțatele măsuri anticriză, care-i vor lovi (chiar și puțin mai târziu – se pare – după cum se anticipa) pe destui în venituri, pregătesc un „exod” similar.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii