S-a tăiat panglica adăpostului pentru copiii străzii “Lizuca” din Fălticeni

Primul centru de acest fel din județ își așteaptă “chiriașii” cu condiții de pensiune turistică > „Sunt o mulțime de probleme ce pun o presiune tot mai mare în ultima vreme pe serviciile sociale, pe Agenție, dar baza este tot la d-voastră, în teritoriu”, a declarat Gabriel Alexe, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Familiei și Drepturilor Copilului, prezent ieri la inaugurare

 

Ieri, în prezența lui Cristian Gabriel Alexe, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Familiei și Drepturilor Copilului, a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Vasile Ilie, a conducerii DGASPC Suceava, a reprezentanților mai multor instituții partenere, a fost inaugurat și sfințit la Fălticeni primul adăpost pentru copiii străzii din județ.
Centrul va funcționa în incinta fostului centru de plasament „Dumbrava Minunată”, al cărui interior a fost schimbat și modernizat conform noii destinații. Minorii care trăiesc în stradă ce vor beneficia de serviciile din adăpost vor avea condiții de pensiune turistică de trei margarete. Dormitoarele (3 a câte 4 paturi), băile (diferențiate pe sexe), cabinetul de terapie și consiliere, camera de zi, holurile, bucătăria cu sala de mese au fost amenajate impecabil, elegant, vesel, practic și confortabil, complet utilate și mobilate.
Adăpostul are o capacitate de 12 locuri, dar va putea oferi anual servicii speciale unui număr de 40 de copii ai străzii. Centrul va oferi găzduire, pe o perioadă determinată de timp, minorilor care trăiesc în stradă până se va găsi o soluție pentru problemele lor, fie că este vorba de îngrijire, socializare, reintegrare în familie, orientare școlară sau pentru alte motive pentru care aceștia au ajuns în stradă.
Gabriel Alexe s-a arătat impresionat de condițiile create și serviciile ce se vor oferi la „Lizuca” pentru copiii străzii și, în aceeași notă cu vicepreședintele CJ Vasile Ilie, a vorbit despre greutățile pe care actuala conjunctură economică le pune în spinarea serviciile sociale. „Sunt o mulțime de probleme ce pun o presiune tot mai mare în ultima vreme pe serviciile sociale, pe Agenție, dar baza este tot la d-voastră, în teritoriu. Vă cerem în continuare să faceți toate eforturile și să ne sprijiniți, pentru că fără munca d-voastră nu putem să rezolvăm mare lucru”, a declarat șeful ANPFDC.
Ultima realizare intrată în „gestiunea” Consiliului Județean Suceava, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, a apărut la Fălticeni ca urmare a unui proiect-pilot „Inițiativa copiii străzii”, operativ în 9 județe din țară și în municipiul București, prin care Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și autoritățile județene au finanțat înființarea a 3 centre de primire a minorilor în regim de urgență (București, Bistrița-Năsăud și Zalău) și 7 adăposturi de zi și de noapte (Pașcani, Vaslui, Turda, Zădăreni – Arad, Bacău, Drobeta Turnu Severin și Fălticeni).
Proiectul „Lizuca” are o valoare de aproape 460.000 de euro, din care aproximativ 218.500 o reprezintă partea Consiliului Județean Suceava. Tot CJ Suceava va finanța funcționarea adăpostului în următorii 5 ani, dar sunt speranțe de colaborare și din partea autorităților locale. „Ne așteptăm ca și comunitățile locale să vină spre noi și să ne sprijine”, a declarat la inaugurare Florin Tărnăuceanu, directorul DGASPC Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI