Liniștea sucevenilor, tulburată de mâini criminale

(15 ani de la primul atac terorist cu bombă din România post-decembristă)

9 martie 1995. Semne de primăvară, soare și flori, zâmbete plăcute ale femeilor ce fuseseră sărbătorite cu o zi înainte. În municipiul reședință de județ, Suceava, viața decurgea normal, cu agitația specifică unei urbe în care oamenii pașnici își văd de treburile lor. În jurul orei 13, o explozie puternică, produsă în apropierea Palatului de Justiție, a tulburat însă liniștea comunității. Nenorocirea s-a produs în câteva clipe. O bombă artizanală, pregătită cu mult dichis în scopul de a omorî un om, a explodat, sfârtecând trupul unui tânăr ofițer de poliție și cauzând vătămări corporale grave altor 5 persoane: doi ofițeri, doi subofițeri și un civil.

 

Nenorocirea, venită parcă din senin, a făcut ca „radio-șanț” să intre în funcțiune, răspândind tot felul de zvonuri. Ziariștii din presa locală își foloseau toate antenele pentru a afla amănunte, intrând parcă într-o competiție cu timpul, pentru a deține informații cât mai plauzibile. Subiect de senzație, dar și de groază, ce s-a răspândit nu numai în întreg județul, dar și în întreaga țară. Parcă acum îi văd pe confrații de la diverse televiziuni centrale bătând pe la ușile Inspectoratului Județean de Poliție sau ale Parchetului ce preluase cazul spre cercetare. Era forfotă mare, o „armată„ de polițiști fiind antrenată pentru descoperirea criminalilor. Din fericire, nu a trebuit umblat mult pentru ca cei ce puseseră la cale atacul terorist cu bombă să fie reținuți și, într-un timp relativ scurt (4 luni), deferiți justiției. Dar, să revedem filmul întregului caz, așa cum a fost el expus în rechizitoriul întocmit de Gheorghe Vizitiu, pe atunci procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

O tentativă eșuată…
(lipsa unor măsuri ferme le-a dat curaj infractorilor)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: