Două cruci din lemn, încă nescrise, ne întâmpină, sprijinite de peretele casei familiei Săviuc Dumitru și Maria, bunicii Ralucăi Hrițcu și părinții mamei sale, Camelia-Carmen. Lemnele tac parc-ar vorbi între ele, despărțite de o scară proptită spre cer, martor acceptat la ce au a-și spune, iar ceața deasă care s-a lăsat de la primele ore peste Bălineștii Grămeștilor cerne și mai multă tristețe peste acoperișuri.
În încăperea priveghiului, camera cea mare a casei, tânguirile mocnite ale Mariei Săviuc n-au loc de cele două sicrie inegale, împodobite cu dantelă imaculată, unul lângă altul, în care odihnesc trupurile ființelor la care a ținut atât: „Unde te-aai duus, puiul mamiiii…?”. Femeia în vârstă, învelită în negru, se apleacă în răstimpuri la mâinile încrucișate pe piept ale fetei sale și le sărută pe rând, secunde în șir: „Unde ai să faaci tu treabă de-acumaaa?… Tu, care nu stăteai o clipă… și roboteaai întruna cu mânuțele astea!… Doamne, Doamne!… Doamne?…”.
Vasile Hrițcu
Comentarii