Se pare că gripa nouă se extinde în zona medicală; potrivit unor surse, foarte multe asistente din spitalul sucevean
au infecții respiratorii.
De altfel, conform acelorași surse, unul dintre cei confirmați ar fi o persoană importantă din conducerea Colegiului Județean al Medicilor, care lucrează în Spitalul Județean Suceava. De asemenea, au mai fost confirmate cu gripă porcină alte 3 persoane: un copil preșcolar, care în prezent are o evoluție bună a simptomatologiei, un bărbat în vârstă de 26 ani din Fălticeni, și un altul, de 53 ani, care suferă de boli cronice asociate, internat în prezent la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgențe Suceava. El se află sub tratament de susținere și cu antivirale.
În ultimele 24 ore, în România au fost confirmate 132 cazuri noi de gripă cu virus A/H1N1 pandemic și s-au înregistrat două noi decese. Totalul cazurilor confirmate înregistrate până în acest moment este de 4245, numărul deceselor ajungând la 16.

























Comentarii