Minte și talent la finalul „Săptămânii Europene a Tineretului”

Ediția a XI-a a „Săptămânii Europene a Tineretului” s-a încheiat sâmbătă în maniera specifică deja organizatorilor și colaboratorilor, anume în genul „Uitați ce avem, mirați-vă și n-ar fi rău să-i arătăm și să-i ascultăm mai des”.

 

Proiectul „Săptămânii…”, realizat de Fundația „Ana” în colaborare cu Asociația „Juventus” și cu finanțarea Consiliului Județean Suceava, a reunit tineri de la colegii din Suceava, unități școlare din Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung, din cadrul ONG-urilor din județ care au avut ceva de spus, de arătat și de dovedit lor înșiși, școlilor, organizațiile și comunităților din care provin.
Și nu puțini au fost tinerii care nu numai în timpul Săptămânii Europene a Tineretului s-au distrat făcând sport, scriind poezie, făcând film de scurtmetraj, arătând că știu ce se pune într-o pizza, știind să cânte, să danseze, să comunice. Au mai fost și tineri, din aceleași localități, preocupați într-adevăr de ziua de astăzi, dar și, mai ales, de cea de mâine, și care au încercat să-și spună, în timpul seminariilor organizate, părerea în legătură cu ce cred ei că mai înseamnă valoare, dacă au șanse de realizare rămânând în România sau e mai bine dincolo de granițele ei. Au fost tineri care au încercat să răspundă la unele întrebări sau doar să pună mai multe, pe probleme ce-i privesc direct și de care depinde formarea lor ca oameni și profesioniști.
„Seminariile au demonstrat că există voci tinere capabile să se exprime credibil, responsabil, argumentat. Temele abordate fiind de real interes, am stabilit că putem gândi și exprima împreună, în întâlniri lunare, opiniile referitoare la problemele cu care se confruntă tinerii în județ”, a declarat Cornel Grosar, președintele de la Juventus.
Sâmbătă, pe scena Casei Culturii din Suceava, s-au desfășurat „Gala valorilor sucevene” și concursul de „Miss și Mister Săptămâna Tineretului”, un adevărat spectacol care n-a plictisit pe nimeni, pentru că a avut ce arăta publicului. Acesta a răspuns pe măsură, aplaudând sau participând interactiv.
Au evoluat rockerii de la „Beta Rock” și artiștii de „Heblu”, ambele trupe de la Colegiul „Petru Rareș”, dansatorii de la „Let’s Do It“ și „Calippso“ de la Fălticeni, dansatorii de vals de la Colegiul „Al.I. Cuza” și cunoscuții „țigani” dansatori de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava.
Revelația însă au fost copiii de la fosta școală specială de la Câmpulung Moldovenesc. În grija pătimașului profesor Romică Grosu, câțiva copii, unul mai mic decât chitara pe care o mânuiește, au scos din „urechi” manelele și au trecut pe rock și muzică populară, uneori le-au combinat ieșind un „sound” demn de un concert profesional.
Miss-urile și Mister-ii au adus nota specifică spectacolului. Frumoase fetele, mai mult stinghere decât lipsite de cunoștințe, puse la încercare de întrebările – care prea serioase, care cam cretine ale unor persoane cunoscute în Suceava, s-au descurcat fiecare după cum le-au fost cheful și sufletul. Au câștigat cele mai surâzătoare, iar mister a câștigat cel cu picioarele cele mai lungi.
La anul vor apărea chipuri și talente noi sau poate tot cele vechi, dar sigur cu minți mai coapte, mai preocupate, toți la fel de interesați însă de ceea ce se întâmplă în acești ani, nu tocmai ușori, cu tinerii Sucevei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI