Generalizând ofensiva pe întregul front, Armata 4 a respins, între 9 și 20 septembrie, trupele inamice la nord de râurile Mureș și Arieș, între orașele Târgu Mureș și Turda, creând, totodată, în special prin ofensiva Corpului de Munte, pe direcția Sfântu Gheorghe – Odorhei – Târgu Mureș, condiții favorabile de acțiune Armatei 7 de gardă sovietice, care înainta spre Carpații Orientali.
Relevând acest adevăr, generalul Ion Dumitrescu preciza într-un ordin emis la 12 septembrie 1944: „Ostași, datorită vouă, mândrul ținut al Brașovului și Făgărașului a fost păstrat curat de inamic. Prin această ispravă […] ați înlesnit trecerea aliaților peste pasurile frumoșilor noștri Carpați moldoveni. Să fim toți – ofițeri, subofițeri, ostași vechi și recruți – demni de misiune, să facem zborul nostru spre miază-noapte să minuneze pe aliați și să umple de mândrie românească satele și orașele dezrobite”.
În timp ce Corpul de Munte acționa eroic spre Târgu Mureș, forțele principale ale Armatei 4 au dus lupte grele pe cursul mijlociu al râului Mureș și pe Arieș. Cele mai violente încleștări au avut loc în zona dealului Sângeorgiu, pierderile mari înregistrate de trupele române datorându-se atât rezistenței disperate opuse de inamic pe această adevărată fortăreață naturală, care domina malul drept al Mureșului, între Cipău și Iernut, cât și rigidității ordinului dat de comandamentul aliat din zonă, care a insistat pentru continuarea atacurilor frontale, în pofida cererilor repetate ale comandantului Armatei 4 de a se executa o manevră dublu învăluitoare, cu participarea unei mari unități sovietice din Corpul 5 tancuri, pentru întoarcerea apărării inamicului și cucerirea obiectivului într-un timp mai scurt și cu pierderi minime.
Ca urmare a luptelor desfășurate în a doua jumătate a lunii septembrie 1944, aliniamentul frontului din România – cu o dezvoltare de circa 800 km – forma un mare arc de cerc, cu intrândul spre sud-est, în fața munților Rodnei, Bârgăului și Călimanului, de-a lungul cursului superior și mijlociu al Mureșului, pe Arieș și pantele de nord ale masivului Bihor, până la sud de Oradea, apoi descria o buclă largă spre inamic, urmând traseul frontierei româno-ungare și parțial celei româno-iugoslave.
În concepția comandamentului german, trupele proprii aflate în podișul transilvan trebuiau să reziste pentru a întârzia pătrunderea forțelor române și sovietice spre „Poarta Someșului”, iar în cazul dezvoltării cu succes a ofensivei desfășurate în cadrul operației „Ziegeunerbaron” (declanșată la 28 septembrie), pe direcția Oradea – Arad – Timișoara, până la Porțile de Fier și Trecătoarea Turnul Roșu, să înainteze până la crestele Carpaților Meridionali.
Desfășurarea evenimentelor militare nu a urmat scenariul dorit de comandamentul hitlerist, deoarece forțele române și sovietice care acționau în partea de vest a țării, la sud de Oradea, au rezistat eroic ofensivei inamice, iar la începutul lunii octombrie au atacat energic pe teritoriul ungar, spre nord, amenințând cu încercuirea puternica grupare de forțe hitleriste și horthyste, aflată în podișul transilvan. Mai mult, la 9 octombrie, Armata 4 română, acționând în cooperare cu forțe sovietice, a atacat cu impetuozitate pe direcția Luduș – Cluj – Carei, obligând comandamentul hitlerist să renunțe la orice intenție ofensivă și să treacă de la apărare la retragerea treptată, prin luptă, a forțelor, prin „Poarta Someșului”.
Acțiunile desfășurate de armatele române în faza finală a luptelor pe teritoriul național, la Cluj, Carei, Satu Mare și în alte locuri, au avut consecințe importante pentru desfășurarea generală a operațiunilor miliare, inamicul fiind împins, într-un timp scurt, spre vest, cu încă aproape 200 km. Datorită luptei eroice a armatei române, intrândul pe care-l forma dispozitivul inamic în nord-vestul României a fost eliminat, frontul de est căpătând practic o configurație aproape liniară între Marea Baltică, valea Dunării și Marea Adriatică. Fixarea inamicului de către Armata 4 în interiorul arcului carpatic și continua lui urmărire până la alungarea peste frontiere au facilitat ofensiva forțelor sovietice dintre Carpații Orientali pe direcțiile Târgu Mureș, Dej și Satu Mare. Diviziile Armatei 1, care au acționat la vest de Carpații Occidentali, au oprit singure sau au participat la oprirea a două mari ofensive inamice și la operația Debrețin.
Drumul de luptă al armatei române, pentru eliberarea părții de nord-vest a țării, finalizat în chip strălucitor la 25 octombrie 1944, a fost presărat cu florile recunoștinței populației eliberate, care îndurase timp de patru ani teroarea horthystă. Pretutindeni, la sosirea unităților române, locuitorii satelor și orașelor eliberate le-au ieșit în cale cu flori, primindu-le sărbătorește, cu urale și cântece de bucurie.
Alungarea inamicului dincolo de frontiera firească a țării a fost sărbătorită cu entuziasm în toate orașele și satele țării, în fabrici și uzine. „Plaiurile și codrii Maramureșului, Țării Oașului și Crișanei – menționa ministrul de război român în ordinul de zi dat la 26 octombrie 1944 – vuiesc de voioșia libertății câștigate. Românii de pretutindeni, cu mic cu mare, tresaltă la sunetul trâmbițelor biruitoare. Ardealul sfânt, leagăn scump al românilor, furat printr-un odios dictat și oferit cu generozitate de dictatorii Europei magnaților unguri pentru întregirea latifundiilor lor, a revenit azi, prin luptă dreaptă și jertfă vrednică, la patria din care a fost rupt”. Bucuria a fost însă în multe locuri umbrită de crimele și samavolniciile săvârșite de ocupanții horthyști și hitleriști, care în timpul retragerii au dezlănțuit un nou val de masacre, asasinate, jafuri și devastări, terorizând populația românească, atacând chiar autoritățile române.
Eliberarea deplină a patriei de sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment important în cronica participării armatei românești la războiul antihitlerist, înscris în mod firesc în lungul șir al luptelor și bătăliilor duse de-a lungul vremurilor de poporul român pentru libertate și dreptate socială, pentru apărarea ființei naționale, pentru progres și civilizație, a fost obținută prin lupta eroică a peste 525.000 militari angajați nemijlocit între 23 august și 25 octombrie 1944 în încleștarea cu inamicul, din care 58.330 au fost uciși, răniți sau luați prizonieri. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 82.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri. Eliberarea părții de nord-vest a României nu a însemnat însă și încetarea luptei alături de coaliția Națiunilor Unite. Armata română a continuat operațiile militare, în cooperare cu armata sovietică, pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, până la victoria finală asupra Germaniei naziste. „Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre – menționa comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 – sunt gata de un nou efort, de noi lupte alături de marii noștri aliați, până la înfrângerea totală a forțelor germano-maghiare”.
La împlinirea a 65 de ani de la eliberarea ultimei brazde de pământ din nord-vestul României, ne închinăm cu pioșenie în fața mormintelor tuturor acelora care au făcut posibil acest fapt.
Col. (r.)
COJOCARU ZAHARIE,
președintele Filialei Suceava „Petru Mușat” a ANCMRR
Comentarii