Sâmedru este o zeitate a Panteonului popular, un patron al păstorilor și al turmelor de oi, sinonim cu Sfântul Dumitru din calendarul ortodox, celebrat la 26 octombrie. Sâmedru și Sângeorge sunt, în același timp, epifanii simbolice și sfinți păzitori ai anotimpurilor, între ei existând un fel de înțelegere cosmică: Sângeorge (23 aprilie) înverzește natura, iar Sâmedru o dezgolește.
Împreună împart anul în două anotimpuri simetrice: vara, între 23 aprilie și 26 octombrie, și iarna, între 26 octombrie și 23 aprilie. Menționăm că în societățile arhaice carpatice existau doar două anotimpuri: vara și iarna, primăvara și toamna fiind perioade de interval, cu toate conotațiile tranzitorii ale termenului.
Conform credințelor populare, Sâmedru era socotit ca ,,plăcut lui Dumnezeu pentru bătrânețea lui”. El se ținea și ca un fel de patron al casei și ca păzitor de fiare sălbatice. În trecut, în ajun de Sâmedru, tinerii aprindeau la răscruci de drumuri și pe înălțimile satelor focuri (Focurile lui Sâmedru), lângă care bătrânele satelor împărțeau anumite daruri ritualice. Aprinderea focurilor însemna un scenariu nocturn de înnoire simbolică a timpului calendaristic, o reminiscență preistorică, în care substitutul fitomorf al divinității pastorale (bradul) era sacrificat prin tăierea din pădure și renăștea prin arderea pe rugul funerar.
În postura de sfânt, Sâmedru umbla pe pământ, preluând cheile naturii de la Sângeorge pentru a putea să se desfrunzească arborii până la data de 26 octombrie.
Fiind și un important stâlp calendaristic de înnoire a timpului, Sâmedru oferă și unele acte ritualice cu caracter apotropaic, de purificare, acte de divinație, precum și pronosticări meteorologice. Acum, ciobanii își aruncau cojoacele în mijlocul oilor pentru ca să vadă cum va fi vremea: dacă pe cojoc se așeza o oaie neagră, era semn că iarna va fi blândă, iar de suia o oaie albă, se anunța a fi o iarnă aspră și lungă. Luna plină de pe cer, în noaptea de Sâmedru, anunța o iarnă bună și invers anticipa cerul acoperit sau dacă ploua.
Ziua de Sâmedru era și ziua soroacelor, când se lichidau toate învoielile, slujbele sezoniere și alte înțelegeri încheiate în primăvară, la formarea turmelor. De aici se zicea că la ,,Sângeorge se încaieră câinii, iar la Sâmedru se iau la harță stăpânii”. Sâmedrul este cea mai importantă zi dintr-un an sau, mai precis, dintr-un ciclu de sărbători pastorale ce deschide un alt sezon pastoral de șase luni, sezonul pastoral fertil.
Sâmedru (Sf. Dumitru), ca și alți sfinți din calendar, are vagi legături cu subiectele hagiografice. În imaginarul medieval carpatic, el a acumulat unele caractere modelate de literatura martirică, dar suprapuse peste reprezentările echinocțiale din universul mitic precreștin, biserica îngăduind și chiar stimulând acest sincretism.
Comentarii