Trei femei din R. Moldova, aflate fraudulos în România, au fost prinse la Vicovu de Sus

 

Ieri noapte, în jurul orei 2, o patrulă de poliție a oprit în trafic pe DN 2E, pe raza localității Vicovu de Sus, un autoturism condus de Florin U., de 27 de ani, din municipiul Suceava.
Cu ocazia verificărilor, au fost identificate în mașină 4 persoane: Ștefan T., de 29 de ani, din municipiul Suceava, Elena D., de 23 de ani, Irina C., de 23 de ani, și Margarita C., de 37 de ani, toate din Republica Moldova.
Din cercetări s-a stabilit că persoanele din Republica Moldova nu au vize de intrare în România și că, la data de 15.10.2009, au trecut fraudulos granița în zona localității Straja – Vicovu de Sus, urmând a fi preluate de cetățeni români și ajutate să meargă la lucru în Italia.
În cauză, s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cauza fiind declinată IJPF Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI