Gura Humorului

Festivalul Internațional de Film „Toamnă la Voroneț”

– ediția a XXIX-a –

În perioada 11–14 octombrie 2009, orașul Gura Humorului va fi gazda celei de-a XXIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film „Toamnă la Voroneț”. Organizatorii acestui eveniment sunt: Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Primăria orașului Gura Humorului, Tipografia „Terra Design” Gura Humorului, „Best Western Bucovina” Gura Humorului și Media Bun Pro, București.

 

Festivalul Internațional „Toamnă la Voroneț” este o manifestare de promovare a filmului documentar românesc, a producției Video/Dia de calitate și a culturii comunicării vizuale, precum și o modalitate de promovare a stațiunii turistice Gura Humorului, în special, și a valorilor culturale durabile ale Bucovinei, în general, într-un amplu dialog vizual internațional.
Festivalul își propune să cultive contactele creative între școlile de film documentar, diaporamă și fotografie, precum și contactele dintre generațiile de artiști, să încurajeze realizatorii de film, diaporamă și fotografie, să promoveze competența și profesionalismul în aceste domenii.
La ediția a XXIX-a, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film „Toamnă la Voroneț” este în valoare de 1000 euro. El este însoțit de Trofeul „Toamnă la Voroneț”.
În acest an, festivalul are trei componente: Film documentar, Diaporamă și Artă fotografică.
În competiția oficială, în cadrul festivalului de film documentar există două secțiuni: Secțiunea film documentar – scurt și mediu metraj și Secțiunea film documentar studențesc – scurtmetraj. La aceste secțiuni au fost selectate, după prejurizare, 35 de filme de scurt și mediu metraj realizate în România, Republica Moldova, Germania și Canada și 21 de filme studențești de scurtmetraj din centrele universitare Cluj-Napoca și București.
În afara competiției oficiale, în cadrul festivalului sunt organizate alte evenimente care au ca obiectiv promovarea culturii vizuale:

> CINE-ASS – profesioniști ai filmului de lungmetraj – proiecții
Anul acesta, invitatul de onoare al Festivalului este regizorul Andrei Blaier, în prezența căruia vor fi proiectate filmele „Urgia”, realizat în localitățile Pârtești și Costișa din județul Suceava, și „Prin cenușa imperiului”, film de referință în filmografia europeană. De asemenea, vor fi proiectate, în premieră, filmele „Polițist, adjectiv” (Corneliu Porumboiu), „Amintiri din epoca de aur” (Cristian Mungiu), și „Francesca” (Boby Păunescu).

> DOCU-FILM – jurnale și filme documentare de arhivă, legate de evenimentele timpului
Vor fi proiectate filme documentare preluate de la Arhiva Națională de Filme – 1,5 ore de proiecție

> MONDO-FILM – filme documentare, producții internaționale – proiecții
Cu sprijinul doamnei director de la Arhiva Națională de Filme, prof. univ. dr. Anca Mitran, vor fi aduse și proiectate filme documentare realizate de Frații Manakia – pionieri ai artei cinematografice din Balcani – precum și filme despre opera acestora, realizate în Macedonia și România.

> LEX-CINEMA – work-shop susținut de invitații speciali ai festivalului, având ca temă limbajul documentarului
Vor participa cei 20 de fotografi, realizatori ai Salonului internațional de fotografie, alături, cei 10 elevi fotografi de la Colegiul „Alexandru cel Bun” și invitații speciali ai festivalului.

> CINE-CUBB – Clubul cineamatorilor – experiment
Vor participa, ca invitații speciali ai festivalului, cinci dintre directorii celor mai vechi cinecluburi din România: Emil Mateiaș (Germania), Vladimir Lucavețchi (Bacău), Victor Colonelu (București), Maximilian Popescu (Galați) și Dumitru Călugăru (Târgu-Jiu)

> MAKING-OFF – expoziție foto de producție

> ALTE EVENIMENTE :
La vernisajul Salonului internațional de fotografie „Toamna la Voroneț”, cu tema permanentă „Călător într-o lume care mai există”, expun cei 10 elevi fotografi de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, alături de cei 20 de fotografi din UE, parteneri de eveniment. Vernisajul expoziției „La răspântie de drumuri”, realizată de artistul plastic francez, de origine română, Delia Perrois, va avea loc în prezența artistei. La vernisajul expoziției de fotografie „Frații Manakia”, realizată cu sprijinul Cinematecii Naționale din Macedonia, vor participa doamna Mimi Ghiorghiovska-Ilievska, directorul Cinematecii Macedoniene, și domnul Dan Angelescu, ultimul descendent din România al Fraților Manakia. Mai sunt în program vernisajul expozițiilor Makink-Off și „Cineamatorii – dragostea dintâi” și lansări de carte.
Juriul secțiunii Film Documentar este format din: lect. univ. dr. Mircea Bunescu, conf. univ. dr. Copel Moscu, prof. univ. dr. Anca Mitran, scriitorul și scenaristul Bogdan Ficeac, directorul de imagine TVR Geo Tuică, director MOPB Elvira Romaniuc. La această secțiune, pe lângă premiile propriu-zise (cel mai bun film documentar / studențesc, regie și imagine), vor mai fi acordate Premiul orașului Gura Humorului, acordat de Primăria și Consiliul Local Gura Humorului, Premiul Asociației pentru dezvoltarea turismului – Gura Humorului, Premiul MDV FILM – postproducție 2010.
Juriul secțiunii Diaporamă este format din: artist AFIAP Dan Buruleanu, artist fotograf Mihai Musceleanu, artist fotograf Victor T. Rusu.
Festivalul este deschis participării tuturor realizatorilor și producătorilor de film, precum și realizatorilor de diaporamă. Tema festivalului este liberă.
Premiile se vor acorda în lei sau vor consta în aparatură/echipamente pentru profesioniști în valoarea premiului. Juriul are latitudinea acordării, neacordării sau redistribuirii premiilor. De asemenea, juriul are latitudinea de a stabili filmele sau diaporamele ce pot fi premiate de eventualii sponsori, asociații, mass-media, instituții, societăți comerciale, persoane private etc., de comun acord cu aceștia.
Manifestările Festivalului Internațional de Film „Toamnă la Voroneț” vor începe cu Ateliere de măiestrie fotografică la Vatra Moldoviței (9 octombrie) și Brodina (10 octombrie), precum și ateliere de lucru Acasă la huțuli la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului (9-10 octombrie).

Din programul festivalului:

11 octombrie, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina: orele 14,00 – 16,30: Lansarea cărții „Goana după lumină”, autor Petronela Prepeliță – Gura Humorului. Vernisaje: Salonul Internațional de Fotografie „Frații Manakia – pionieri ai cinematografiei balcanice”, „La răspântie de drumuri”- autor Delia Perois, Franța.
Sala Tisa: orele 16,30-17,30: MONDO-FILM – Filme documentare realizate de Frații Manakia. Orele 17,30 – 18,30: DOCU-FILM – Filme documentare românești de arhivă. Orele 20,30 – 22,00: CINE-ASS – profesioniștii filmului de lung- metraj. Andrei Blaier – „Urgia”.
12 octombrie, Sala Tisa: orele 10 ,00 – 11.00: Deschiderea oficială. Orele 11,00 – 14,00; 16,00 – 20,00: Concurs – film documentar. Orele 20,30 – 22,00: CINE-ASS – profesioniștii filmului de lung metraj. Corneliu Porumboiu – „Polițist, adjectiv”
Cafeneaua „AMNESIA”: orele 20,00 – 21,00: Concurs – diaporamă.
13 octombrie, Sala Tisa: orele 10,00 – 14,00; 16,00 – 20,00: Concurs – film documentar. Orele 21,30 – 23,00: CINE-ASS – profesioniștii filmului de lungmetraj. Cristian Mungiu – „Amintiri din epoca de aur”.
Cafeneaua „AMNESIA”: orele 20,00 – 22,00: CINE-CUBB – Clubul cineamatorilor. LEX- CINEMA – Workshop – limbajul documentarului. Lansare de carte: „Pâine și film” – autor Maximilian N. Popescu Vella.
14 octombrie, Sala Tisa: orele 11,00 – 12,00: Festivitatea de premiere. Orele 12,00 – 13, 30: Gala Laureaților. Orele 15,00 – 16,30; 17.00 – 18,30: CINE-ASS – profesioniștii filmului de lungmetraj. Bobby Păunescu – „Francesca”, Andrei Blaier – „Prin cenușa imperiului”.

CARMEN VERONICA STEICIUC,
consultant artistic
Centrul Cultural Bucovina, secția CCPCT Suceava

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI