CSMU LPS Suceava va evolua și în sezonul 2009-2010 în seria est a Diviziei A2 de volei masculin. După un sezon bun, în care a fost la un pas de promovarea în Divizia A1, gruparea suceveană se pregătește la nivel local și așteaptă cu încredere debutul de campionat care va avea loc abia pe 3 octombrie.
Până atunci însă, conducerea tehnică a grupării sucevene se află în căutare de jucători, unu sau doi, care să completeze lotul destul de bun existent.
„Am fost la o întâlnire cu cei care se ocupă de volei la Cernăuți, într-un schimb de experiență care certifică relațiile bune care există între noi. Sigur, pe lângă discuțiile didactice și tehnice am cercetat piața jucătorilor din Ucraina, piață care este cam scumpă, totuși, pentru noi.
Ne-am reorientat în acest caz și așteptăm revenirea în mijlocul echipei a unui fost jucător de-al nostru și sondăm, cu modestie și bun-simț, formațiile care se află într-o situație dificilă, pentru a mai achiziționa unul sau doi jucători.
Nu știu dacă în această perioadă de criză în toate domeniile se mai poate fixa un obiectiv, însă cu certitudine pot să afirm că avem o echipă competitivă și în acest sezon nu va pleca niciun jucător din lotul cu care am încheiat campionatul trecut și ne vom strădui să repetăm parcursul bun din sezonul precedent” a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu.
Formația suceveană va fi componenta seriei est, fără „inserții” gen U Craiova ca anul trecut, alături de CSM Bacău, Niro Guard București, CSM București, CSU Galați, Deltacons Tulcea și Clip Ploiești.




























Comentarii