Întrucât în adăpostul arhiplin din Lunca Sucevei vor fi cazați doar maidanezii periculoși, caninele de curând sterilizate și tratate vor fi repuse în libertate > Viceprimarul Lucian Harșovschi crede că lăsarea animalelor fără stăpân în perimetrele de proveniență va duce la stoparea înmulțirii acestora, știut fiind faptul că haitele de câini își apără propriul teritoriu și îi gonesc pe intruși
Persoanele care abandonează câini pe raza municipiului Suceava riscă sancțiuni grele, precum și pedeapsa privativă de liberate, avertizează viceprimarul Lucian Harșovschi.
Adjunctul șefului executivului sucevean a spus ieri, într-o conferință de presă, că există semnale potrivit cărora, periodic, se aduc câini din localitățile limitrofe, aceștia fiind părăsiți, pur și simplu, pe străzile Sucevei.
„Legea pentru protecția animalelor sancționează foarte drastic abandonarea sau alungarea câinilor, fapte pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă cuprinsă între 10.000 de lei și 100.000 de lei”, reliefează viceprimarul Harșovschi, menționând că sancțiunile sunt valabile și pentru localnicii care lasă animalele de izbeliște. „Vă asigur că prima persoană descoperită va fi amendată și, de ce nu?, i se va întocmi dosar penal”, accentuează dl Harșovschi, rugându-i pe suceveni să semnaleze cazurile de abandon și să ofere informații despre autori.
Pe de altă parte, viceprimarul semnalează că, în perioada care vine, caninele vagabonde vor fi adunate, sterilizate și deparazitate, după care vor fi eliberate și duse, din nou, în zonele din care provin. Orașul va fi cutreierat, atât ziua, cât și noaptea, de două echipe hingheri, conduse de medicul și, respectiv, tehnicianul veterinar de la Direcția Domeniului Public a Primăriei. Măsura este o urmare a unui anunț al Fundației „Vier Pfoten”, conform căruia voluntarii fundației nu vor mai face sterilizări gratuite, la fel ca în ceilalți ani. Întrucât adăpostul din Lunca Sucevei este arhiplin, la acesta își vor găsi loc doar câinii fără stăpân, periculoși, în timp ce animalele bolnave grav vor fi eutanasiate. Viceprimarul Lucian Harșovschi crede că sterilizarea și ducerea caninelor vagabonde în perimetrele de proveniență vor avea ca rezultat stoparea înmulțirii lor. Aceasta deoarece este știut că haitele de câini își apără propriul teritoriu și îi gonesc pe intruși. În prezent, în adăpostul primăriei sunt cazați, hrăniți și îngrijiți 1586 de maidanezi.

























Comentarii