Părintele Constantin Mihoc, parohul Bisericii ortodoxe române din Berlin, a trecut la Domnul

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului anunță cu profundă durere trecerea prematură și tragică la cele veșnice a Prea Curcernicului Preot Lector Dr. Constantin Mihoc, parohul Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Berlin.
Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, preluat de Agenția de Presă „Basilica”, în seara de 4 august, în cursul unor lucrări de demolare a unei clădiri pe locul căreia urma să ridice o biserică nouă, surparea unui zid l-a surprins, împreună cu un enoriaș al său, pe nume Nicolae, îngropându-i sub dărâmături.

 

Părintele Constantin Mihoc

ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a deplasat la locul tragediei, unde urma să slujească un parastas și, astăzi, o Sf. Liturghie, întru pomenirea celor ce în mod tragic au trecut din această viață, Preotul Constantin și Nicolae, dar și spre mângâierea familiilor greu încercate de această tragedie. „Având credința că Dumnezeu, Căruia Părintele Constantin I-a slujit cu atâta dragoste și dăruire până în clipa morții, le va face parte amândurora cu sfinții cei bineplăcuți Lui, suntem alături de greu încercatele familii: cea a Părintelui Constantin și cea a credinciosului Nicolae”, transmitea Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
După încheierea anchetei care se derulează la locul tragediei și care va dura, probabil, mai multe zile, trupurile celor răposați vor fi transportate în România pentru a fi înmormântate aici, la o dată pe care o vom comunica ulterior. La locul tragediei, parohienii văduviți de plecarea prematură din mijlocul lor a Părintelui Constantin se roagă, aprinzând lumânări, pentru veșnica lui odihnă. Ne rugăm cu toții ca Dumnezeu să-i facă parte cu drepții în viața veșnică atât Părintelui Constantin, cât și celui împreună răposat cu el, și să mângâie greu încercatele familii văduvite prin plecarea prematură din această viață a celor doi – anunța Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Dumnezeu să-i odihnească!

***

Părintele Constantin Mihoc provine dintr-o familie bucovineană binecunoscută pentru evlavia sa și pentru numărul mare de preoți ortodocși pe care i-a dăruit Bisericii Ortodoxe Române. Numărul slujitorilor Domnului ridicați din casa Mihoc – frați și cumnați, cu copiii și ginerii lor – se ridică la 31. Frații sunt George, Vasile (universitar teolog la Sibiu), Viorel, Ioan (directorul Seminarului „Veniamin Costachi” de la Neamț), Constantin (cel tocmai jertfit la locul unde se va ridica biserica românească în Berlin) și Dimitrie. Se adaugă cei trei preoți cumnați ai acestora.
Cei mai mulți dintre aceștia slujesc în Bucovina.
ÎPS Pimen a hotărât ca, la aducerea în țară a trupului neînsuflețit al preotului Constantin, acesta să fie depus la Catedrala arhiepiscopală de la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, unde se vor face slujbele de cuviință. Apoi, părintele se va întoarce pentru ultima dată la casa părintească, unde îl va plânge, cu câtă putere mai are la 90 de ani, mama Aglaia. Va fi înmormântat în curtea bisericii ridicate în preajmă de fratele Dimitrie, cel chemat pe neașteptate la Domnul fiind și el ctitor al așezământului. (D.T.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI