Obiectivele amplasate ilegal pe traseul magistralelor de termoficare care intră, zile acestea, în lucrări de modernizare, ar putea fi dărâmate. Anunțul aparține viceprimarului Viorel Seredenciuc, care precizează că, în urma inventarului făcut de comisia de predare a amplasamentelor, s-a constatat că deasupra și în imediata apropiere a vechilor conducte tronează nu mai puțin de 5 panouri publicitare, două chioșcuri, 3 terase, 5 garaje, o clădire pe teren privat, un imobil improvizat și două cabine telefonice Romtelecom.
Dl Seredenciuc spune că, din fericire, în cazul majorității acestora este posibilă devierea traseului, soluție adoptată și în vederea protejării celor aproximativ 100 de arbori din calea lucrărilor. Pe de altă parte, viceprimarul evidențiază că există și posibilitatea demolării obiectivelor ridicate ilegal, legea interzicând construirea peste rețelele de utilități sau sub o anumită distanță față de acestea.
Vom trata fiecare caz în parte și, în funcție de cele constate, vom lua măsurile ce se impun. Nu va fi dărâmat niciun garaj sau chioșc autorizat”, a precizat Viorel Seredenciuc.
Modernizarea sistemului de transport al energiei termice include magistralele nr. 1, 2 și 3. Acestea însumează 5,3 km de conductă, iar valoarea lucrărilor se ridică la mai mult de 5 milioane de euro. Afectate de lucrări vor fi circa 30 de străzi de pe traseul Piața Centrală – Primărie, Piața Centrală – Cartierul George Enescu – Cartierul Obcini și Complexul comercial „Bila” – Cartierul Cuza Vodă – Punctul termic nr. 6.
























Comentarii