Pentru că s-a diminuat sporul de periculozitate

Sindicaliștii Sanitas din DSP nu au semnat de luare la cunoștință

Sindicatului “Sanitas” din cadrul Direcției de Sănătate Publică nu a fost e de acord cu măsura “de criză” luată de conducere, aceea de a le diminua salariaților sporul de periculozitate de la 15% la 1%, refuzând să semneze procesul- verbal de luare la cunoștință.

 

Liderul sindicatului, Petru Proțiencu, ne-a declarat ieri că acest spor, care se acordă în special asistenților de teren, a scăzut, mai întâi, la 7%, iar acum la 1%, el neputând fi de acord cu așa ceva, în contextul în care “Sanitas” a încheiat un protocol cu MSP, prin care se precizează că “sporurile se acordă integral”. “Sindicatul Sanitas nu este de acord cu această diminuare, de aceea nu am semnat procesul-verbal și așteptăm decizia ministerului. Ceea ce ne-a deranjat este că în unele județe s-a înțeles altfel, DSP-urile au dat sporurile integral. Atât cât ajung banii, se dau oamenilor toate drepturile salariale”, ne-a declarat dl Proțiencu.
Purtătorul de cuvânt al DSP, bio-ing. Adrian Popescu, a precizat ieri că ministerul a fost anunțat de situație, dar răspunsul lui a fost că protocolul nu se referă și la salariații DSP-urilor, în timp ce dl Proțiencu susține că “nu există așa ceva”: “Protocolul este valabil pentru toți salariații care sunt plătiți de MSP”.
Pentru a ajunge banii de salarii până la sfârșitul anului, conducerea DSP a luat din măsura reducerii sporului pentru condiții de muncă deosebite și periculozitate, din aprilie, iar de la 1 iulie a fost micșorat, tot până la 1%, sporul pentru HIV-SIDA, care se acorda laboranților care efectuau analize pentru aceste boli.
Șeful DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a precizat că preferă să reducă aceste sporuri, dar să fie asigurate salariile lunar, până la sfârșitul anului. Aceasta în condițiile în care bugetul alocat de minister spitalelor pentru cheltuieli de personal nu ajunge integral decât până în septembrie sau în octombrie, în cazul spitalului județean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI