Un punct de vedere

„Prima casă”, până când ?

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine, când citesc aceeași știre (îi zic politică) în toate ziarele, luni în șir, când văd/aud aceleași informații date pe toate posturile de televiziune, de câte 7-8-10 ori pe zi, săptămâni și luni de-a rândul, mă apucă toate năbădăile.

 

În momentul de față, marea realizare politică a actualilor guvernanți este „prima casă”. Nici aceia care au avut prima idee în legătură cu „prima casă” nu au făcut atâta gălăgie cât fac aceștia, care au doar meritul de a semna procesul-verbal de predare-primire către beneficiarii ei. Marea fală a acestora, care au predat prima casă, este că la semnarea procesului-verbal de predare-primire au luat parte toți guvernanții, de la vlădică până la opincă. Mă mir că la acest „eveniment” nu a fost invitat și președintele Americii, care la acea dată era în vizită la vecinii noștri de la răsărit, adică la un pas depărtare de „prima casă”. Că doar, nu-i așa?, este un eveniment mai mare decât primul zbor al unui om în cosmos (al lui Gagarin), mai mare și decât lansarea primului om spre Lună!
Acest mare eveniment, „prima casă”, are rolul să abată atenția opiniei publice de la multele probleme mai grele cu care se confruntă țara, cum ar fi desele inundații, care au produs și produc pagube importante în agricultură și în alte domenii, distrugând drumuri, poduri, căi ferate și gospodării ale oamenilor. Nu se mai spune nimic nici despre faptul că în păduri se mai fură ca-n codru, nici despre cele peste două milioane de hectare de terenuri agricole rămase pârloagă, despre costurile uriașe ale lucrărilor agricole. Se amintește prea puțin despre sutele de mii de oameni care de-abia își duc zilele din cauza sărăciei, de zecile de mii de salariați care sunt dați afară din serviciu și trimiși în șomaj, despre salariile mici ale profesorilor, medicilor etc. „Prima casă” ne face să uităm de plecarea în străinătate, la muncă, a mâinii de lucru calificate, a specialiștilor din cele mai de vârf domenii și mai ales a celor cu pregătire de excepție, proaspeți absolvenți de studii superioare.
Marii noștri conducători, pentru vremurile grele pe care le trăim, dau vina pe „moștenirea grea” lăsată de guvernările anterioare și mai ales pe criza economică și financiară mondială. Părerea mea este însă că această criză este ca o mană cerească pentru cei care sunt incapabili să-și ducă la îndeplinire angajamentele luate în timpul campaniilor electorale. În compensație, aceștia ne învață cum se scrie cu OI pe munți și pe vâlcele. Ne învață cum se tund oile, cum se bat cuie în talpă, pardon, în scândură, „implementează” porți maramureșene în Bucovina, plimbă lumea prin oraș cu „mocănița” și multe, multe altele. Ar trebui să se mai aducă un OU uriaș din altă parte, ca să avem și noi ce număra.
Dar pentru că am spus destule în legătură cu acest mare eveniment, „prima casă”, aștept cu nerăbdare să se mai predea încă o „primă casă”, și încă una, și încă una, și apoi vom mai vedea ce va mai fi.

DRAGOȘ PENTIUC

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI