Schimbarea din funcție a lui Rozopol s-a efectuat la ședința de ieri de la Bacău, unde mai multe organizații din Moldova au fost analizate de conducerea centrală a partidului, de față fiind prim-vicepreședintele Ludovic Orban, vicepreședintele Relu Stavarache și secretarul general al PNL, Radu Stroe. Delegația suceveană a intrat la „radiografie” abia după-amiază și s-a decis ca Valică Gorea, care a mai condus-o pe post de interimar, să preia conducerea având ca principală misiune reorganizarea în localitățile unde scorul a fost de sub 10 %. Valică Gorea va trebui să aducă organizația de la Suceava pe o linie de plutire și să organizeze alegerile pentru desemnarea președintelui în intervalul 1-15 septembrie, alegerile care trebuia să aibă loc pe 12 iulie fiind amânate. Interesant este că cei de la centru i-au impus noului președinte să nu candideze pentru funcția supremă în partid pentru a putea rămâne echidistant în momentul desemnării delegaților la conferința județeană a partidului, fiind astfel destul de interesant pentru care dintre candidați „va trage” noul președinte. Amânarea alegerilor din PNL Suceava nu face decât să prelungească starea de agonie a organizației și să ducă luptele din interior la cote care pot deveni periculoase, mai ales prin durata pe care se pot desfășura. Pe de altă parte, calmarea spiritelor deja închise nu poate face decât să-i ajute pe seniorii liberali să analize cu discernământ pe cine își doresc președinte.
Valică Gorea, fost șef al Agenției Nucleare Române, este noul șef al Organizației Județene Suceava a PNL, în locul lui Philip Rozopol, care a fost demis din cauza rezultatelor slabe obținute la alegerile europarlamentare din 7 iunie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii