Mai este nevoie de un aviz

Ministerul Economiei așteaptă avizul Ministerului Finanțelor privind procedura de preluare de către Transgaz a conductelor magistrale de gaze naturale construite în județul Suceava prin proiectul județean „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene”, a explicat ieri, la Suceava, ministrul Adriean Videanu. „Din punctul de vedere al Transgaz, decizia este luată. Așteptăm o clarificare la nivelul Ministerului Finanțelor legat de această procedură”, a declarat ministrul într-o conferință de presă.
 

El a precizat că, din punctul de vedere al Transgaz, Ministerul Economiei este pregătit să promoveze actul normativ de acum două săptămâni. „Urmează să ne corelăm cu Ministerul Finanțelor astfel încât, în final, să devină o realitate preluarea acestui proiect, pe partea de conducte magistrale, de Transgaz”, a spus Videanu. La rândul său, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că CJ Suceava și-a dat, luni, acordul pentru predarea către Transgaz a conductelor magistrale de gaze naturale construite prin proiectul „Suceava – Utilități și mediu la standarde europene” și că au fost elaborate cele două proiecte de HG ce ar trebui adoptate în vederea transferului conductelor și a recuperării investiției. Flutur a spus că acesta este primul pas în deblocarea proiectului, arătând că urmează să fie alocate fonduri prin Ministerul Administrației și Internelor pentru finalizarea și punerea în funcțiune a centralelor termice din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți, iar Transgaz urmează să finanțeze lucrările conductei magistrale de gaze naturale spre Vatra Dornei. Punerea în funcțiune a sistemelor de termoficare construite prin proiectul “Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” în orașele Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Siret și Gura Humorului necesită lucrări în valoare de încă 9,6 milioane de euro. Pentru asigurarea sumelor de bani pentru finanțarea acestor lucrări, autoritățile județene intenționau să realoce fondurile obținute prin creditul angajat la Deutsche Bank din sumele necheltuite din programul de aducțiuni de gaze naturale, după ce pentru aducțiunile de gaze naturale s-au alocat 27,5 milioane de euro, dar s-au cheltuit numai 11,5 milioane de euro, întrucât din cei 233 de kilometri de conductă magistrală de înaltă presiune prevăzuți în proiect s-au executat lucrări pe o lungime de 101 kilometri. Pentru realizarea investițiilor în cadrul proiectului județean de utilități, Consiliul Județean Suceava a obținut un credit cu garanții guvernamentale în valoare de 86,3 milioane de euro, finanțatorul fiind Deutsche Bank AG Londra.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: