Din ciclul, „heroina și cocaina la d-voastră acasă”

5 membri suceveni ai „serviciului de curierat” cu droguri au fost arestați

Bogdan I., Mihai Marian P., George Ionuț B., Constantin Mitică J., Lucian Decebal I., zis “Panterică”, au racolat de la începutul lui 2009 cel puțin 11 tineri suceveni care au transportat droguri pentru rețele de traficanți din Europa și America de Sud
Tribunalul Suceava a fost de acord luni seara cu propunerile procurorului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism–Serviciul Teritorial Suceava de arestare preventivă a 5 indivizi din Suceava, membri ai unei rețele specializate în conducerea și finanțarea unor activități ce stau lipite de traficul de heroină și cocaină.
 

Cel puțin cei 5 inculpați arestați, Bogdan I., Mihai Marian P., George Ionuț B., Constantin Mitică J., Lucian Decebal I., zis “Panterică” racolau tineri cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, în special din municipiul Suceava, ce urmau să devină curieri de droguri în diferite țări din Europa și America de Sud. Odată convinși să se apuce de treabă, tinerilor li se garantau cheltuielile de deplasare în țările respective unde rămâneau la dispoziția unor rețele de traficanți de droguri de mare risc în postura convenită la plecare, cea de curieri. 11 curieri arestați în cauză și 17 kg de drog confiscate Grupul menționat a racolat și trimis la “muncă”, de la începutul acestui an, cel puțin 11 persoane de care au dispus rețelele de traficanți plătite să care drogurile în țări din Europa și de peste ocean. Activitățile structurilor de crimă organizată implicate în cauză au dus la arestarea a 11 curieri de droguri și confiscarea a aproximativ 13 kg de cocaină și 4 kg de heroină. Din informațiile culese cu această ocazie se pare că prin același “serviciu de curierat” au fost traficate nu mai puțin de 80 de kg de droguri. Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Suceava au intrat pe fir în martie 2009, și sub conducerea procurorilor DIICOT au strâns in-formații referitoare la activitatea grupului, majoritar sucevean. “Mârlanu”, “Lucas” și “Vulpiță”, trei curieri ce luaseră afacerea pe cont propriu “Mârlanu”, “Lucas” și “Vulpiță”, arestați în urmă cu 10 zile în timp ce încercau să vândă 2 kg de heroină în parcare la Iulis Mall, nu erau alții decât trei asemenea curieri care furaseră drogurile pe care trebuiau doar să le transporte, cu intenția de a face ei înșiși un “ban cinstit”. Procurorii DIICOT promiseseră atunci continuarea cercetărilor pentru identificarea altor participanți care au cochetat cu traficul de droguri de mare risc. În urma acestora, pe 22 iunie, lucrătorii BCCO au efectuat un număr de 18 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, înscrisuri, unități de calculator, mărturii în cauză, dar și obiecte ajutătoare continuării cercetărilor. Concomitent, au fost executate 9 mandate de aducere pentru tot atâtea persoane ce au fost reținute pentru audieri la DIICOT. “Selecția” a durat ore bune, astfel că marți seară au fost arestați, pentru 29 de zile, cei 5 suceveni nominalizați mai sus. Se pare că un al 6-lea membru al grupului este aproape de a avea aceeași soartă. În acest stadiu, procurorii continuă cercetările pentru că povestea cu heroină și cocaină de la Suceava este încă una cu “Va urma”…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI