Refuzând să aprobe o nouă specializare la Colegiul de Artă Suceava

Ministrul educației motivează că nu vrea să fărâmițeze învățământul

În prima parte a acestui an, planul de școlarizare, cuprinzând și această specializare, fusese aprobat de minister! > În luna mai, Ecaterina Andronescu și-a dat acordul pentru redactarea ordinului de ministru, însă pe 15 iunie era deja de altă părere… > Potrivit directoarei Colegiului de Artă, județul Suceava are un patrimoniu care ar da de lucru la 5 generații în domeniul restaurării
 

Noua secție de restaurare-conservare bunuri culturale care ar fi urmat să funcționeze în anul școlar următor la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava nu poate fi viabilă, întrucât MECI a tergiversat apariția unui ordin de ministru pentru înființarea acestei clase – a declarat ieri directoarea colegiului, prof. Sabina Roman. Astfel, spune ea, întrucât nu s-a primit niciun fel de răspuns din partea ministerului, nu s-a putut organiza admiterea la această specializare, ultima zi de înscriere la proba vocațională fiind 15 iunie. Secția a fost inițiată în urmă cu doi ani, după multiple consultări și o sondare a pieței Directoarea colegiului spune că înființarea acestei specializări trenează de mai bine de doi ani, timp în care s-au cheltuit bani din propriul buzunar pentru deplasări la București și s-a risipit mult timp. Propunerea unei clase cu specializarea restaurare-conservare, profilul patrimoniu cultural-artistic, a fost prezentată mai întâi spre avizare Primăriei Suceava, IȘJ, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Ministerului Culturii și Cultelor, răspunsul acestor instituții fiind favorabil. Înainte însă s-a efectuat un sondaj al pieței și o documentare în școlile generale, au avut loc întâlniri cu părinții și elevii pentru a se vedea dacă vor fi solicitări pentru noua specializare, ecourile fiind pozitive. Dar, pentru a se obține avizul ARACIP, era nevoie ca specializarea să fie introdusă în nomenclatorul calificărilor profesionale, pentru învățământul preuniversitar, cu durata de studii 4-5 ani, ceea ce s-a întâmplat în august 2008. A urmat evaluarea externă, realizată de o comisie sosită în școală de la ARACIP, asupra resurselor materiale, a bazei de date, a modului de organizare, comisia dându-și acordul pentru înființarea specializării restaurare-conservare bunuri culturale, cu amendamentul că trebuie obținut un ordin de ministru pentru aceasta. Ulterior, în februarie 2009, s-a trimis la MECI o altă notă de fundamentare pentru înființarea specializării, cuprinsă deja în planul de școlarizare pentru anul școlar 2009-2010, plan aprobat de minister, de altfel, un astfel de document trimițând și IȘJ Suceava, iar în paralel s-au început demersurile pentru obținerea ordinului de ministru atât la MECI, cât și la Centrul de Evaluare a Curriculei. Ministrul avizează dar nu pune în practică! Potrivit directoarei Sabina Roman, în mai 2009, la Centrul de Evaluare a Curriculei s-a constituit un grup de lucru unde s-au discutat amănunte legate de planul de învățământ al acestei specializări. La final, s-a încheiat și un proces-verbal avizat favorabil de comisia centrului, proces-verbal care a ajuns pentru aprobare pe masa ministrului Ecaterina Andronescu, iar ea și-a dat acordul pentru redactarea ordinului de ministru! Deși, conform legii, spune dna Roman, ar fi trebuit să parvină un răspuns de la minister în termen de 30 de zile, fie negativ, fie pozitiv, aceasta nu s-a întâmplat, admiterea la această specializare fiind, astfel, compromisă. Pe 15 iunie, directoarea, împreună cu prof. Camelia Rusu Sadovei, șefa Catedrei de arte plastice și arhitectură de la colegiu, s-a deplasat din nou la minister, pentru a vedea ce se întâmplă. Ele au reușit să discute cu doi secretari de stat din minister și chiar cu ministrul, pe care l-au prins pe hol. “Ni s-a afirmat că nu sunt bani pentru întrunirea comisiei de curriculum formată din 21 membri, ce ar trebui să vină din toată țara, deși se știa din 21 aprilie că această comisie trebuie să fie constituită. De asemenea, ministrul a spus că, în condițiile de criză, e inoportună fărâmițarea învățământului pe o secție care aparține de fapt învățământului tehnologic și că ar fi prea mari cheltuielile. Pe noi ne-a deranjat această întârziere, care a împiedicat organizarea admiterii pentru această specialitate. Ne cerem scuze partenerilor din școlile generale din județul Suceava, unde am vehiculat ideea în-ființării specializării restaurare-conservare în colegiul nostru, spunându-le că nu e vina noastră că nu am putut să organizăm admiterea la această specializare. Am vrea să știm cine are interes să stopeze această inițiativă plecată din Suceava?”. Sabina Roman mai spune că este nevoie de această specializare pe piața muncii, în contextul în care nu există cadre cu calificare medie, iar județul are un patrimoniu cultural care “ar da de lucru la cinci generații de tehnicieni în domeniul restaurării”. De asemenea, există laboratoarele Complexului Muzeal Bucovina cu bază materială foarte bună, pentru practica elevilor, cadre didactice specializate și material de documentare. Conducerea Colegiului de Artă informează că nu va renunța la înființarea aceste specializări, în anul școlar 2011-2012, urmând să fie reluate demersurile pentru obținerea ordinului de ministru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: