A 25-a amiază bucovineană la Iași

Duminică, 29 martie 2009, ora 11.00, la Galeriile de artă „Pod Pogor-fiul”, a avut loc a XXV-a întâlnire a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina – Filiala Iași, în cadrul căreia prof. Dragoș-Radu Șerban a ținut o informare privind Adunarea generală a Societății de la Rădăuți, din 21 martie, după care s-au lansat cărțile reeditate ale lui Constantin Badersca Pâcla de deasupra mlaștinii și Luischen și alte povestiri, apărute anul acesta la Princeps Edit din Iași.
 

Elena Leonte, fost director al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” din Iași, în același timp prima editoare a prozei lui Constantin Badersca, pe vremea când ea era redactor la Editura Junimea, a făcut o prezentare a vieții și operei prozatorului câmpulungean, dispărut prea curând dintre noi, referindu-se și la cenzura editorială care funcționa în vremurile acelea. În partea a doua a întâlnirii, prof. Constantin Poenaru din București a susținut conferința Viață bucovineană în Rm. Vâlcea postbelic, în cadrul căreia participanții s-au regăsit în prezența unor instituții și personalități bucovinene care și-au găsit refugiul în zona Vâlcea. Facultatea de Teolo-gie, Muzeul Țării Bucovinei, Curtea de Apel și altele din Cernăuți, inclusiv moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, profesori universitari de talia unor Leca Morariu, Traian Cantemir, Al. Ieșan, Milan Șesan, Simion Reli, Nicolae Grămadă ș.a. și-au găsit adăpost în fața „Scorpiei Roșii” (cum spunea Leca Morariu) în localitățile muntoase ale Râmnicului Vâlcea. După cum a spus conferențiarul: „Grație infuziei de intelectuali bucovineni și basarabeni, veniți în împrejurările tragice ale anilor 1940 și 1944, Rm. Vâlcea a avut parte, imediat după război, de o viață culturală bo-gată și diversă, care a transformat pentru o vreme patriarhalul orășel de la poalele Capelei într-un «mic Cernăuți»”. Conferința a suscitat ample discuții, intervenții care au adus precizări, completări, informații personale de-ale participanților. Astfel, prof. Mandache Leocov a vorbit despre evacuarea Bibliotecii Politehnice din Cernăuți, prin pachete de cărți date studenților de către prof. D. Mangeron, precum și de refugiul Facultății Agronomice din Chișinău la Geoagiu-Băi, susținut fiind de informațiile oferite de prof. Niculai Șorea. Doamna Camelia Nistor a menționat refugierea Teatru-lui Național din Iași în aceeași zonă geografică, prof. Corneliu Grumezea a evocat aspecte din cultura și școala vâlceană a perioadei, prof. Nicolai Chițan aduce în fața auditoriului amintirile sale personale pri-vind căruțele cu refugiați care se îndreptau spre Suceava. Prof. Vasile Diacon a adus completări referitoare la Jurnalul încă inedit al lui Leca Morariu și a prezentat un nou număr al revistei „Țara noastră”, pe care o conduce.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI