„Camera de Comerț este o organizație neguverna-mentală constituită prin voința membrilor și care se autofinanțează sută la sută. Să ceri unei CCI să facă zonă industrială e ca și cum ai cere Crucii Roșii să dea explicații despre producerea inundațiilor sau ca și cum ai cere pacienților socoteală despre lipsa medicamentelor din farmacii”, a declarat Donțu, răspunzând printr-o glumă contracandidatului său de la PNL la întrebarea de ce nu face Camera de Comerț și Industrie o zonă industrială. „Ca răspuns, îmi vine în minte o glumă. Un rus merge la un ceasornicar în București cu un ceas de masă. Pune pistolul la tâmpla ceasornicarului și îi spune: fă-mi două ceasuri de mână! Regret că sunt oameni care nu sesizează atribuțiile unor instituții”, a spus Donțu. Candidatul PSD a constatat că și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține un proiect similar și speră ca după alegerile din 30 noiem-brie cele două proiecte să devină unul comun. „Citesc în ziare că domnul Lungu do-rește un parteneriat de tip zonă metropolitană, pentru că Suceava ar avea de câștigat în ceea ce privește dezvoltarea economică, urbanistică și a infrastructurii și va avea acces mai ușor la fonduri europene, cu consecință asupra creșterii nivelului de trai. În pliantul meu «O nouă zonă industrială pentru Suceava» se spune că municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele învecinate reprezintă un areal care în viitor, în baza unei planificări comune, poate deveni un pol urban de peste 200.000 de locuitori care poate accesa sume mai mari din fonduri structurale. Iată că vorbim aceeași limbă, deși suntem în partide diferite. Îmi propun ca, după 30 noiembrie, aceste două proiecte să devină un proiect comun. Sucevenii merită ca politicienii să lase politica la o parte când este vorba de dezvoltarea Sucevei”, a conchis Donțu.
Candidatul PSD pentru un mandat de deputat în Colegiul Suceava 1, Ovidiu Donțu, s-a arătat surprins de faptul că contracandidatul său de la PNL, Alexandru Băișanu, nu a învățat pe parcursul celor cinci luni de mandat ca prefect care sunt atribuțiile instituțiilor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii