Limita răbdării ?

Și-a strâns soția de gât și a omorât-o, pentru că nu-i mai suporta bețiile

Soțul riscă închisoarea între 15 și 25 de ani, pentru omor calificat
La prima vedere, în stadiul preliminar al cercetărilor, asta ar fi motivația lui Ionel Colbu, de 54 de ani, din Burdujeni (Suceava), care, pe 6 septembrie a.c., și-a omorât soția, Gabriela Colbu, cunoscută consumatoare (afirma ieri, un comunicat al IPJ Suceava) de băuturi alcoolice: nu-i mai suporta bețiile.
 

„Din primele verificări, s-a stabilit că, în jurul orei 17, ea a plecat de la domiciliu, întor-cându-se acasă în jurul orei 23, în stare de ebrietate. În timp ce se afla la bucătărie, a căzut, iar soțul a anunțat Sal-varea, care a constatat dece-sul”, se spunea în documentul IPJ. În raportul de expertiză medico-legală, însă, se spune altceva și anume că victima prezenta urme ale unei ștrangulări recente și ale unor lovituri produse cu un corp dur, prin repetare, posibil cu pumnul sau piciorul, decesul nesurvenind unei căzături pe o suprafață dură. În consecință, ieri dimi-neață, soțul a fost condus la Parchet, unde și-a recunoscut fapta, pe care a regretat-o în fața magistraților-procurori. Din câte se pare, Ionel Colban nu consumă băuturi alcoolice și desele incursiuni bahice ale soției au dus în psihicul său la o acumulare negativă, care a răbufnit ne-controlat în seara fatidică. Tribunalul Suceava a emis pe numele soțului criminal, ieri după-amiază, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Pentru fapta sa, omor calificat, acesta riscă închisoa-rea de la 15 la 25 de ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: