Rețea de contrabandiști de țigări, în arest

Opt persoane din Straja și Brodina au intrat în “grațiile” procurorilor de la DIICOT > Ghețu, Cârcu și compania au ajuns după gratii în urma unui flagrant organizat vineri seară cu colaborarea a circa 10 structuri de investigație și militare> Sucevenii sunt parte dintr-o rețea transnațională de traficanți de țigări peste zona verde, la care au aderat și grăniceri ucraineni > “Mână de la mână”, gruparea a reușit să introducă în România peste 100.000 de pachete de țigări!
 

Opt indivizi, din localitățile Straja și Brodina, au fost arestați duminică pentru contrabandă cu țigări din Ucraina. Ei fac parte dintr-o rețea care a acționat vreme de mai multe luni de o parte și de alta a frontierei României, din cadrul ei făcând parte, de asemenea, civili și grăniceri ucraineni. Petru Ghețău, de 47 de ani, Gherasim Zahariea Vasile Cârcu, de 43 de ani, Daniel Bordanciuc, de 20 de ani, Dorel Adelin Sorin Despa, zis „Doșcu”, de 19 ani, George Dorin Prelipcean, zis „Giugiuc”, de 24 de ani, Radu Nicolae Cârcu, zis „Papi”, de 31 de ani, Vasile Sorinel Ursulean, de 40 de ani, și Dorin Adrian Po-pescu, zis „Iepuraș”, vor fi cercetați de procurorii Serviciului Teritorial al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimi-nalitate Organizată și Terorism, și pentru constituire, sprijinire, aderare a unui grup infracțional organizat ca și pentru trecerea ilegală a frontierei. Românii cu banul, grănicerii ucraineni cu închisul ochilor Arestarea celor opt suceveni, ce reprezintă cea mai mare parte a rețelei de contrabandiști pe partea din România, a reprezentat punctul final al unei acțiuni desfășurate, cu mai mare intensitate, începând din aprilie 2008. Procurorii DIICOT, susținuți de echipe ale mai multor structuri de investigație, au stabilit că rețeaua prefera în exclusivitate traficul de țigări în zona verde a județului, pe raza localităților Straja și Brodina. Capii grupării, Petru Ghețău și Gherasim Zahariea Vasile, au organizat și pus bine la punct o rețea care a reușit, cu com-plicitatea unor cetățeni ucraineni care au cumpărat bunăvoința grănicerilor lor, să introducă în România, cel puțin din luna aprilie încoace, nu mai puțin de 100.000 de pachete de țigări. Fiecare parte avea treaba ei: ucrainenii achiziționau țigările și le aduceau în zona de frontieră și „ungeau” vigilența grăni-cerilor din zona ucraineană de corespondență cu localitățile Falcău și Straja; românii, care dețineau controlul activității infracționale în zonă, țineau legătura cu furnizorii ucraineni, preluau țigările cu cărăușii, din locațiile stabilite, asigurau locurile de depozitare până la comercializare, achitau sumele în valută furnizorilor și, bineînțeles, le valorificau mai departe unor persoane din județul Suceava sau alte localități din țară. Românii începeau acțiunea după-amiaza, în jurul orei 19, cunoscând că la ora 20, când se schimbă turele, frontiera este descoperită. Pe la ora 21 erau înapoi în pădurile patriei, unde așteptau să se înnopteze mai bine, ca să poată duce marfa în locurile de depozitare de pe raza comunelor Straja și Brodina. 100 de lei pentru un bax transportat, 100 de euro pentru unul vândut În luna februarie a acestui an, procurorii Biroului Teritorial Suceava al DIICOT au desființat o puternică rețea de traficanți de țigări ce acționa în zona Ulma. Au fost arestate atunci 15 persoane dintre care 5 polițiști de frontieră. Din cele declarate cu acea ocazie, acțiunea investigatorilor nu a fost dintre cele mai ușoare, rețeaua de la Ulma fiind perfect optimizată, de la cel mai mic membru până la capul grupării. Cea din urmă, de la Straja și Brodina, a fost, se pare, mult mai dificilă însă. „Anihilarea grupării de traficanți de la Ulma, din februarie, a fost una spectaculoasă, dar aceasta din urmă a fost mult mai grea și mai solicitantă pentru investigatori. În zona de acțiune a contrabandiștilor, filajul a fost imposibil, iar echipele operative au lucrat în condiții foarte periculoase. S-a operat într-un relief muntos, accidentat, cu-noscut perfect de membrii gru-pării, aceasta schimbând des traseele de deplasare. Colabo-rarea din partea localnicilor a fost inexistentă, grupul în sine fiind foarte unit, factorul principal constituindu-l veniturile mari obținute de pe urma ac-țiunilor ilegale (100 de lei pentru cărăuși pentru fiecare bax transportat și 100 de euro pentru capii rețelei la fiecare bax comercializat în țară). „Aveam date clare că grupul avea capacitatea de a intimida pe oricine, dar și că Petru Ghețău însoțea grupul de cărăuși de fiecare dată, înarmat cu o pușcă de vânătoare”, a declarat Marius Cazac, procurorul-șef al DIICOT Suceava. Cu elicopterul, după contrabandiști Contrabandiștii au fost prinși în urma unui flagrant organizat sub coordonarea procurorului-șef, în seara zilei de 5 septembrie. Au participat la el forțe extrem de numeroase, din cadrul Poliției de Frontieră Suceava, Poliției Suceava de la serviciilor de Arme și Criminalistic, forțe DPIR, BCCO, Direcția Generală Anticorupție, Jandarmerie și un elicopter al Unității Speciale de Aviație București. Au fost reținute 9 persoane și aduse la Parchet pentru audieri. Pe 6 septembrie au fost organizate 14 percheziții, în tot atâtea locații, din care au fost ridicate 15.060 de pachete de țigări, 7640 de euro, 4000 de dolari. Și pentru că vremea contrabandei „nevinovate” s-a dus demult, grupul anihilat lucra și el cu mijloace complexe și nu dintre cele mai pașnice. Au mai fost găsite și confiscate cu ocazia acelorași percheziții două arme de vânătoare, un pistol asomator marca „Rohn”, un pistol cu aer comprimat și 100 de alice, 143 de cartușe pentru arme de vânătoare, pistol cu gaz, 6 cuțite de vânătoare, o sabie, 3 binocluri, spray paralizant, 17 telefoane mobile, 8 cartele telefonice, steluțe metalice antipneu, geacă de camuflaj, precum și documente și înscrisuri ce dovedesc activitatea infracțională a grupului. Duminică, Tribunalul Suceava a fost de acord cu arestarea, pentru 29 de zile, a 8 dintre cele 9 persoane reținute. În urma demersurilor făcute de DIICOT Suceava în acest caz, se vor mișca treburile și pe partea cealaltă de frontieră, ucrainenii urmând a se îngriji de infractorii și corupții lor. Ancheta procu-rorilor suceveni merge mai înainte, pentru că sunt indicii clare că n-au fost implicate doar 8-9 persoane, alte câteva fiind în curs de cercetare ca suspecte de sprijinire și aderare la rețeaua de contrabandiști de țigări de pe zona verde a localităților Straja și Brodina.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: