Aproape toate cuplurile sunt greșit alcătuite…

> Dacă te duci în China (la Olimpiada ce tocmai pornește), e bine să ai…burta mare! Cum de ce?! Un prieten de-al nostru a fost și…șii…i-a picat f. b. ! Pt. că, precum la noi odinioară povestea cu coșarul, se spune că…burta mare e purtătoare de noroc. Și chinezoaicele, fugind după tine să te atingă, se dau în limbă și pe burtă dupe…burtă mare, ciorbă de burtă mioritică ! Probabil, reminiscență budistă (că Buddha era bine dotat, la pântec, din pricina respirațiilor ample)…

 

> D’aia e bine să …crăpi, să te furajezi korect. Puțin și cu răbdare. Că zice și la carte (Armonie și sănătate, pag. 111): Oamenii care mănâncă mult și cu lăcomie, trimit în stomac cantități de hrană mestecată prost, iar gura nu a putut extrage elementele cele mai subtile; ei vor avea poate astfel oasele mai puternice, mușchii mai tari și mai mult sânge în vene, dar sistemul lor nervos nu va fi alimentat. Sănătatea sistemului nervos depinde de lucrarea care se face în gură. Dacă doriți să aveți o rezervă inepuizabilă de forțe nervoase, să vă puteți stăpâni corpul fizic, emoțiile, sentimentele, mestecați calm, domol, în mod conștient și cu iubire. Experimentați și veți vedea că veți crește considerabil forța sistemului vostru nervos. > Cei mai mulți oameni mănâncă repede, înghit fără să mestece, și apoi sunt agitați, nervoși, întreaga zi… Da’ eu nu mă dau în vânt după călătorii asiatice. Văzui nițeluș lu-mea și mai-mai că mi-e de-ajuns! Împărtășesc, de aceea, fără rezerve considerațiile lui Alex Ștefănescu, ilustrul condeier sucevean, care pune frumușel lucrurile în ordine (și ființele la punct), două puncte, apropo de tot jinduitele voiajări: De câțiva ani nu mai simt deloc dorința să plec în străinătate. Chiar a-cum zece minute am refuzat o invitație – foarte ademenitoare – în Franța. Ș-acu-i-acu, uu… > Dacă mă gândesc bine, nu am învățat mare lucru din călătoriile mele în diferite țări. Tot ce știu despre lume știu din cărți. Puține – și insig-nifiante lucruri – mi-au rămas în minte din drumurile pe care le-am făcut. Nasol! Carevasăzică. Da’ mai bine și mai onest așa decât snobismul afișat al unor cucoane și chirițoi de felul celui de-ți voi povesti în aval. Tărășenia e adevărată…În Franța, femeia către bărbatul ei: Coboară, dragă, ia șublerul, măsoară salamul de Sibiu, să vedem cât mai putem șede în Franța…Asta e! Toate lucrurile au un capăt, numai salamul are două… > Ieri, pe telefon, mesaj de la Bistrița. Ți-l vând și ție: Supărat îs, Doamne, supărat!… Dar citește totuși despre părintele Arsenie Boca tot în „Formula As” din săptămâna trecută (noi măr-turii ) și interviul cu actorul Dan Puric, în „Lumea Cre-dinței”, pe august. Na, cu asta te poftesc, prietene cetito-riu, să te execuți și tu, să iei act… > De la Siret, dintr-un scaun cu rotile, Frantiuc Mihai Cătălin mi-a trimis cărticica lui taman ieșită de sub teasc : Satiră dă buzunar – o bijuterie minionă de nici suta de păginuțe, dar…vioaie! Vasile Mocrei…coțcariul i-a produs și o laconică prefață. În registru acid, cartea asta de debut a lui Mihăiță e…de toate! Când o voi isprăvi de citit, voi povesti mai mult. Felicităm pe îndrăznețul autor! La mai mare, la mai multe…La o viață nemilos încercată, scrisul e aleanul și terapia trebuitoare… > Câte slute sunt și mute / au câte-un bărbat de frunte, / numai una, ia, ca mine / n-am băr-bat, am o rușine…Ai recunoscut?! E Maria Tănase pe un CD. Cum a glosat ,aci, mai sus pomenitul Alex?! Urmărește în aval… Exact așa stau lucrurile: aproape toate cu-plurile sunt greșit alcătui-te… > Trec în revistă perechile pe care le cunosc. Cele mai multe dintre ele sunt formate dintr-un bărbat admirabil și o scorpie de femeie sau, dimpotrivă, dintr-un bărbat incapabil și caraghios și o femeie încântătoare. De ce se întâmplă oare așa? De ce se căsătoresc „bărbații de frunte” cu „slutele și mutele”, iar bărbații care nu sunt bărbați, ci o „rușine” , cu femei adevărate ?… D’aia! Zice Aivanhov, Marele Maestru bulgar: Iu-birea este un schimb între doi curenți de energie, doi poli o-puși dar complementari. Nu corpul fizic este acela care inspiră iubirea, el intervine adesea numai la sfârșitul procesului ca un rezultat, nu face decât să urmeze. Iubirea este inspirată de ceva invizibil. Corpului i se conferă în general mai multă importanță decât cea pe care o posedă în realitate. Oare cadavrele a două ființe care s-au iubit, puse unul lângă celălalt, se îmbrățișează? Nu, dar sufletele lor (care sunt vii) continuă să se întâlnească. Viața din creaturi este cea care provoacă atracție sau respingere. Deci, înainte ca trupurile să fie atrase unul de către celălalt, au existat curenți fluidici ce i-au condus la o apropiere; corpurile nu au făcut decât să urmeze mișcarea, exact la sfârșit…(d. b.)