Doar în 14 din cele 114 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava nu s-a înregistrat fenomenul de migrație politică cu ocazia depunerii candidaturilor pentru alegerile locale din acest an.
Conform unui raport al prefectului județului Suceava, Alexandru Băișanu, doar în comunele Boroaia, Dolhești, Dumbrăveni, Gălănești, Horodnic de Sus, Mălini, Ostra, Panaci, Poieni-Solca, Pojorâta, Preutești, Sadova, Siminicea și Vulturești nu s-au înregistrat cazuri de migrație politică. Datele prezentate ieri, de prefect, într-o conferință de presă, au fost trimise la Prefectură de secretarii comunelor, orașelor și municipiile din județ.
Conform acestor date, în momentul de față se află sub incidența legii migrației politice, cu toate consecințele ce incumbă din acest fapt, nu mai puțin de 17 primari, 30 de vice-primari și 293 de consilieri locali. De asemenea, există și un caz în cadrul Consiliului Județean Suceava. Prefectul a declarat că în momentul de față se efectuează „corespondența necesară cu partidele politice care sunt implicate în cazurile existente”, după care se va trece la aplicarea legii. „Vom verifica nominal fiecare persoană în parte, urmând ca toți cei îndrituiți să ia măsurile de rigoare”, a conchis prefectul Alexandru Băișanu.

























Comentarii