Fotbal, Liga a III-a

Etapă favorabilă pentru echipele sucevene

Cu doar șapte partide decise pe gazon, etapa a XXIX-a din cadrul primei serii a Ligii a III-a a consemnat rezultate previzibile, favoritele câștigând pe linie. Tiparul rundei de marți a cuprins și formațiile sucevene, cele trei reprezentative ale fotbalului local părăsind terenul neînvinse. Cetatea a câștigat prin neprezentarea adversarului întâlnirea cu CS Bujorii, Juventus s-a impus la limită pe terenul celor de la Pambac Bacău, în timp ce Rarăul a scăpat printre degete o victorie la Târgu Neamț.
 

Juventus, în formă maximă Pambac Bacău – Juventus Fălticeni 0 – 1 (0 – 1) Juventus Fălticeni și-a continuat parcursul pozitiv din ultima perioadă cu o victorie pe terenul celor de la Pambac Bacău, o formație intrată în derivă odată cu startul returului. La capătul unui meci echilibrat, cu ocazii de ambele părți, elevii lui Ovidiu Murariu s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul reușit de Streinu în minutul 23 și au urcat astfel pe locul 6 al clasamentului. Juventus a evoluat în următoarea formulă de joc: Mihai – Streinu, Sava, F. Ailenei – Cozma, Vrabie, Șuleru, Pantea, Luchian – Prisacă, Păcurari. Au mai intrat: Cara, Tomescu și Craiu. Remiză cu ghinion Cetatea Tg. Neamț – Rarăul C-lung Moldovenesc 1 – 1 (0 – 0) Deși au condus pe tabela de marcaj până în minutele de prelungire, fotbaliștii de la Rarăul au reușit doar o remiză, scor 1-1, pe terenul celor de la Cetatea Târgu Neamț. Formația câmpulungeană a deschis scorul în minutul 60, prin Tivodari, care a finalizat cu gol cu o frumoasă acțiune personală. Speranțele de victorie ale oaspeților aveau însă să fie spulberate în ultimele secvențe ale meciului, când Budean restabilește egalitatea la capătul unei faze fixe. Rarăul a folosit următoarea formulă de joc: Axinte – Ilie, Tivodari, Popescu, Plecanciuc –Marfici, Ioniță, Sârbu, Andriuc – Lazăr, Gherine. A mai intrat: Vizitiu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI