Viceprimarul Angela Zarojanu a dat startul unei campanii de curățenie a spațiilor verzi

Peste 2000 de eco-școlari, îndrumați de cadre didactice, au curățat ieri parcurile din Suceava.
La o amplă campanie de curățenie a spațiilor verzi din municipiul Suceava au participat, ieri, peste 2000 de ecoșcolari. Acțiunea a fost organizată la inițiativa dnei viceprimar Angela Zarojanu, ca urmare a unui protocol încheiat, la începutul acestei luni, între Primărie și eco-școlile din Suceava.
 

Încă de la primele ore ale dimineții, elevii, însoțiți de cadre didactice, cu saci și mănuși, și-au făcut apariția în parcul “Șipote”, situat la poalele Cetății de Scaun. Deși zona fusese curățată la începutul săptămânii trecute, de lucrătorii Direcției Silvice, eco-școlarii au strâns câteva zeci de saci cu gunoaie. “Este o acțiune și de sensibilizare a publicului. În parcul Șipote, săptămâna trecută s-a făcut curățenie, iar rezultatele nu se mai cunosc”, ne-a declarat viceprimarul Angela Zarojanu. În jurul orelor prânzului, muncitorii firmei de salubrizare Rosal au ridicat de pe platoul cetății Zamca sute de saci cu gunoaie. Deșeurile fuseseră adunate de eco-școlarii Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară. Elevii și-au manifestat însă nemulțumirea față de atitudinea celor care nu le respectă munca. Ei ne-au informat că au participat la mai multe acțiuni de curățenie în zona Zamca, însă rezultatele, în doar câteva zile, sunt de nerecunoscut. Dna viceprimar Angela Zarojanu a dispus montarea unor containere de gunoi pe platforma cetății Zamca și a unor pancarte cu mesaje ecologice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI