- Fostul subprefect de Suceava, Alexandru Ștefan Băișanu, a fost instalat, miercuri, în funcția de prefect al județului de secretarul de stat în MIRA, Victor Paul Dobre. Fostul prefect, Orest Onofrei, a fost instalat în funcția de subprefect, cei doi făcând rocada pe funcții în baza principiului mobilității care stă la baza activității Înalților Funcționari Publici. După ce a dat citire ordinului de numire a noului subprefect Orest Onofrei și a celui de numire a noului prefect Alexandru Băișanu, dl Dobre a menționat că la Suceava, de fapt, se menține aceeași echipă care până acum a avut rezultate foarte bune.
Onofrei nu știe să fie pe locul II…
Fostul prefect, Orest Onofrei, a declarat că a condus instituția trei ani, trei luni și trei zile, dar a menționat că nu va face un bilanț al activității sale în condițiile în care va continua activitatea în cadrul aceleiași instituții. El a invocat, printre altele, și o pildă, cea a soțului divorțat prin care s-a dedus că nu poate vorbi urât despre ce a fost, pentru că e vorba de familia lui. Dar în același timp nu poate vorbi urât nici despre ce va fi pentru că nu e vorba despre cineva din familia lui. Fostul prefect a încercat să le reamintească celor prezenți că a făcut toate demersurile pentru a menține un echilibru între serviciile descentralizate și primarii din județ.
Totuși, în final, domnia sa și-a exprimat și un regret cu privire la activitatea sa ca prefect, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, dar a spus totul prin intermediul unei glume, cea a bătrânei pe care un tânăr tot se chinuie să o urce în tramvai, motiv pentru care întârzie la școală. Ideea era că ar fi fost vorba de chin, pentru că bătrâna nu vroia să fie urcată în acel tramvai! În finalul discursului său, prefectul i-a dat și un sfat nou-lui prefect. „Dacă ar fi să ofer și un sfat dlui Băișanu… ca să reușească în această funcție probabil ar trebui să rostească un discurs celebru: domnule prefect, dragă Orest, îți mulțumesc că mi-ai făcut onoarea să fac parte din echipa dumneavoastră(!?!)”. Alexandru Băișanu – discurs elegant și la obiect La rândul său, nou prefect, Alexandru Băișanu, a declarat că în cariera lui nu a avut și nici nu are în spate un interes de grup sau vreun sprijin politic efemer și că în aceste con-diții are libertate de gândire și de exprimare, dar și verti-calitate și imparțialitate în actul decizional. Noul prefect a ținut să remarce că obiec-tivele sale pe termen scurt sunt organizarea ireproșabilă a alegerilor locale, monitori-zarea instituțiilor publice, astfel încât să nu se implice sau să fie folosite în campania electorală, asigurarea unei comunicări coerente între instituții, dar și cu mass-media, finalizarea procesului de retrocedare a terenurilor, continuarea proiectelor în derulare și găsirea unei soluții corecte la cererea Fundației Bisericii Ortodoxe din Buco-vina privind retrocedarea a 192.000 de hectare de pădure. Paul Dobre a încercat să minimalizeze schimbarea lui Orest Onofrei Secretarul de stat în MIRA, Victor Paul Dobre, a apreciat, în cadrul unei conferințe de presă susținute la puțin timp după oficierea „rocadei”, activitatea fostului prefect, Orest Onofrei, arătând că decizia de înlocuire a fost luată de Guvern în baza prevederilor privind mobilitatea în funcție a înalților funcționari publici și a subliniat că are încredere că noul prefect are capacitatea să conducă bine această instituție, ținând cont de experiența lui de peste trei ani în funcția de subprefect. El a mai arătat că structura de conducere a Prefecturii Su-ceava nu a fost modificată și că această instituție va funcționa normal. La ședința de instalare a noului prefect au participat autorități locale sucevene, șefi de instituții descentralizate, dar și președintele PD-L Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, și vicepreședintele PNL Mihai Aurel Steiciuc, primarul Sucevei, Ion Lungu și viceprimarul Angela Zarojanu.

























Comentarii