Proiecte de 20 de milioane de euro pentru restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural

Consiliul Județean Suceava intenționează să atragă finanțări importante prin intermediul Programului Operativ Regional (POR). În acest sens, pentru dezvoltarea durabilă a turismului, urmează a fi promovate 3 proiecte, în valoare de 20 de milioane de euro.
 

Președintele administrației județene, Gavril Mîrza, a declarat ieri, într-o întâlnire cu presa, că este vorba despre „Muzeu pentru mileniul III”, care prevede lucrări despre restaurare și consolidare a Muzeului de al Istorie din cadrul CMB, dar și despre cel intitulat „Muzeul de Științe ale Naturii – un muzeu de referință pentru Bucovina”, care include, la fel, modernizarea actualului imobil. Nu în cele din urmă, este vorba despre Proiectul „Cetatea medievală a Sucevei – un monument de arhitectură a Europei creștine”, acesta propunându-și restaurarea și consolidarea Cetății de Scaun. În acest context, pe 17 aprilie, la sediul Palatului Administrativ va avea loc un seminar, prilej cu care și altor potențiali beneficiari le vor fi prezentate oportunitățile oferite de Axa nr. 5 al POR, „Dezvoltarea durabilă și dezvoltarea turismului”, Măsura 1 „Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea sau modernizarea infrastructurii conexe”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI