Începând de astăzi și până pe 16 iunie, producătorii agricoli din județ pot beneficia de motorină subvenționată de la bugetul de stat. Dumitru Parasca, director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava, precizează că respectivul combustibil poate fi utilizat pentru lucrările mecanice de înființare a culturilor agricole de primăvară. Solicitanții, proprietari de teren, se vor deplasa la primăria pe raza căreia se află terenul și vor completa o cerere-tip.
Aceasta va fi însoțită, după caz, de copie după buletinul de identitate; copie după actul de proprietate și/sau concesionare și/sau arendă; copie de pe certificatul de înmatriculare și/sau certificatul de înregistrare; împuternicirea celorlalți moștenitori sub formă de declarație pe proprie răspundere, în situația neieșirii din indiviziune; dovada achitării de către arendaș sau concesionar a obligațiilor contractuale; certificat fiscal privind achitarea de către solicitantul sprijinului financiar a obligațiilor privind impozitele și taxele locale aferente anului precedent. Personalul specializat va calcula la câți litri de motorină are dreptul agricultorul. Pentru arat, semănat și întreținerea culturile înființate în primăvară, fiecare producător agricol va primi 39 de litri de combustibil pe hectarul de tren lucrat. Bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale suportă 1 leu din prețul unui litru de motorină litru, diferența urmând a fi plătită de țărani. Cu cererea vizată de primar, persoana îndreptățită se va prezenta la Direcția pentru Agricultură și Dez-voltare Rurală, care va elibera o adeverință. Cu aceasta se va merge la furnizori, adică depozitele, respectiv stațiile de distribuție a motorinei din județ. Solicitările pot fi duse la DADR, pe bază de centra-lizator, și de către agentul agricol sau prin împuternicirea reprezentanților prestatorilor de servicii. Subvenția de 10.000 de lei vechi reprezintă puțin peste 25% din prețul unui litru de motorină. Din experiența anilor trecuți, în afara asociațiilor și societăților agricole, foarte puțini agricultori suceveni s-au arătat interesați de sprijinul financiar acordat pentru achiziționarea de motorină în vederea înființării culturilor. Producătorilor individuali nu le surâde ideea de a se deplasa cu canistra până la Suceava sau la cea mai apropiată stație de combustibili, întrucât îi poate costa mai mult drumul, suprafețele cultivate de către săteni fiind, de regulă, mici ca dimensiuni.
























Comentarii