Un spital demn de SF

O liniște aparentă s-a așternut acum peste spitalul sucevean, după încercarea de lovitură de grație de săptămâna trecută, cea cu schimbarea peste noapte a conducerii interimare. Care lovitură, dacă ar fi reușit, ar fi demonstrat că nimic din tot ceea ce formează bunul simț nu mai contează pe la noi. S-a dovedit, dacă mai era nevoie, că interesele, indiferent de natura lor, sunt mai presus chiar și decât viața oamenilor. Nu știu ce și-o fi zicând, în sinea lui, dl Neam-țu, când s-a trezit, chiar dacă numai pentru o zi, două, în fruntea unei unități care nu produce nici lovele, nici proptele, de exemplu…
 

Mai degrabă am putea crede că nici nu i-a trecut prin cap, așa cum nu le-a trecut nici celor care au vrut să-l propulseze pe scaunul directorial, că o asemenea deturnare de la sensul realității te poate șifona rău, cel puțin în această campanie electorală. Nu mai contează cine și ce-a vrut cu spitalul de s-a gândit să-i schimbe din nou managerul. Contează că iar a fost zguduit din temelii și că s-a clătinat din toți pereții, pe spinarea bolnavilor. Dar, culmea, ca într-un SF, cutremurul a trecut peste “omuleții” în halate albe, ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Parcă ar lucra independent și n-ar avea și ei o federație, un sindicat sau colegiu. Așa s-au comportat și la alte seisme, mai mari sau mai mici, că, slavă domnului, schimbări de macaz au tot fost. O asemenea lipsă de reacție ar putea însemna că sunt atât de preocupați de meseria lor încât nu mai contează cine îi conduce. Cu atât mai mult cu cât persoana este neavizată și nu se bagă în treburile lor… intestine. Ori nu le pasă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI