Pensionarii nu se vor mai lăsa înșelați

> Susține președintele APB 2000, Ioan Fodor
Președintele Asociației Pensionarilor Bucovina (APB) 2000, dl Ioan Fodor, e de părere că niciun partid politic nu și-a ținut, până acum, promisiunile făcute pensionarilor, în campania electorală.
„Am avut de-a lungul timpului promisiuni cât roata carului. S-a ales praful de ele. În campania din 2004, am prezentat fostei Alianțe DA un program punctual, apoi am semnat cu reprezentanții locali al PNL și PD un protocol de care nu s-a ținut seama apoi. Protocolul a ținut până s-au înscăunat. Să le fie lor cald și bine. Voturile pensionarilor au fost destul de consistente, credem noi, altfel de ce s-ar mai fi votat acum, în plină campanie electorală, chiar dacă nu pe față, o HCL prin care majoritatea pensionarilor să poată circula gratis cu autobuzele Primăriei Suceava?”, spune domnia sa.
 

În contextul celor expuse, dl Fodor ne-a declarat că APB 2000, organizație neguvernamentală, nonprofit și apolitică, va sfătui membrii săi și restul populației „să cântărească de 110 ori și să voteze o dată”. „Au fost atâtea matrapazlâcuri, atâtea nedreptăți… Retrocedări ilegale, puneri în posesie frauduloase, în timp ce aceia care au dreptate mor cu ea în mână prin tribunale. Pensiile au crescut, dar cu ce eforturi, și țineți cont că valul scumpirilor abia începe. Abia a început. Pensiile categoriilor privilegiate, magistrați, arma-tă, poliție nu au scăzut, dar politicienii ne promit marea cu sarea. Până pe 20 aprilie, vom prezenta opiniei publice un program în care vom arăta pe cine susținem la alegerile locale și generale. Vom vota cu cei care ne susțin, și nu cu cei care ne mint. Populația trebuie să aleagă omul potrivit la locul potrivit. Nu ne vom mai lăsa înșelați”, a adăugat președintele asociației pensionarilor. (M.G.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI